Exista cateva lucruri foarte importante pe care fiecare roman trebuie sa le stie pana la varsta de 40 de ani. Multe dintre reperele de odinioara cu privire la varsta de 40 de ani au devenit relative in 2016. Esti casatorit? Doar daca ai gasit persoana potrivita. Detii o casa? Doar daca pretul este foarte avantajos.

Un lucru este, insa, mai sigur ca niciodata: la 40 de ani nu mai poti da dovada de iresponsabilitate financiara, noteaza forbes.com.

Iata care sunt lucrurile pe care trebuie neaparat sa le stii pana la 40 de ani:

1. Cumpara o locuinta avantajoasa ca pret

Romania se afla pe locul 1 in Europa in privinta numarului de proprietari de locuinte. Prin urmare, exista sanse mari ca si tu sa vrei sa renunti la chirie si sa-ti cumperi propria casa. Atentie, insa, la pretul pe care esti dispus sa-l platesti pentru ea. Daca nu vinzi o alta proprietate si esti nevoit sa apelezi la un credit imobiliar, trebuie sa fii sigur ca investitia merita facuta, deoarece te vei indatora pentru foarte multi ani. Exista cateva motive foarte clare pentru care ar trebui sa te muti la casa ta pana la varsta de 40 de ani, mai ales daca ai deja o familie sau daca vrei sa intemeiezi una. Unul dintre motive este legat de pretul chiriilor si de faptul ca, dupa ce costurile de achizitie a apartamentului au fost achitate (iar acestea sunt, de cele mai multe ori, mai mici decat costurile de inchiriere), apartamentul devine 100% proprietatea ta si poate fi lasat mostenire.

Atunci cand analizezi preturile locuintelor, calculeaza pretul pe metrul patrat de spatiu, raportat la zona in care se afla apartamentul respectiv. In cazul apartamentelor, calculele sunt mai simple. Pretul mediu de vanzare pe metrul patrat este, in prezent, de peste 1.300 de euro in centrul Bucure� tiului � i de aproximativ 880 de euro in cartierele periferice. Cu toate acestea, un astfel de apartament nou in Bucuresti costa mai putin de 700 euro pe metrul patrat, iar proprietarul va beneficia de acces controlat, paza permanenta, spatii verzi si gradini interioare, loc de joaca pentru copii, clinica medicala, supermarket, salon de infrumusetare si asistenta tehnica non-stop.


2. Cat de mult rebuie sa economisesti

Raspunsul este: 20%. Daca te intrebi cum am ajuns la o astfel de cifra, gandeste-te la raportul 50/20/30, detaliat de learnvest.com, care imparte venitul tau lunar in trei parti: 50% este dedicat costurilor obligatorii (chirie/rata, hrana si cheltuieli pentru utilitati), 30% este dedicat stilului tau de viata si hobbyurilor pe care le ai, iar 20% merg catre „prioritatile financiare”, printre care se afla si economiile.

3. Care sunt urgentele financiare reale

Pana la 40 de ani trebuie sa inveti care sunt cu adevarat urgentele tale financiare si care sunt, de fapt, simple capricii. Spre exemplu, daca vei cumpara o casa de vacanta la munte sau la mare, vei cheltui pentru ea o multime de bani, la care se vor adauga multe alte costuri legate de intretinere. In plus, vei tinde sa-ti petreci concediile in acelasi loc, deoarece consideri ca este datoria ta de proprietar sa mergi acolo cat mai des cu putinta.

Cu toate acestea, un calcul simplu ti-ar putea arata ca vei scoate din buzunar de trei sau de patru ori mai mult de-a lungul timpului pentru casa respectiva decat daca ai sta in chirie sau la hotel in scurtele perioade de concediu din timpul anului. O astfel de investitie nu rezolva, practiv, o nevoie, ci este generatoare de alte nevoi.


4. Cat de mult costa anumite prietenii

Daca prietenii tai te-au lasat de multe ori falit pana la varsta de 30 de ani, ei ar putea avea o problema de atitudine. In schimb, daca prietenii te lasa falit dupa ce ai implinit 30 de ani, problema este a ta. Analizeaza cu luciditate obiceiurile financiare ale prietenilor tai si modul in care te influenteaza in cheltuirea banilor. Una dintre cele mai bune decizii pe care le poti lua cu privire la stabilitatea ta financiara ar putea fi renuntarea la niste amicitii foarte paguboase pentru buzunarul tau.

5. Modul in care partenerul de viata cheltuieste banii este important

Nu conteaza doar modul in care tu cheltuiesti banii, ci si modul in care partenerul sau partenera ta de viata se raporteaza la cheltuieli. Multe dintre disputele din relatia de cuplu pornesc de la bani, insa cheltuielile nu trebuie sa fie un motiv continuu de cearta. Discuta cu el/ea si stabiliti impreuna o strategie de management al banilor. Ati putea incepe prin impartirea veniturilor in bugete dedicate diferitelor tipuri de cheltuieli, inclusiv cele legate de capricii si de stilul de viata. In acest fel vei avea o imagine de ansamblu mult mai buna cu privire la modul in care banii sunt cheltuiti de catre membrii familiei.

6. Nu vei avea niciodata suficient de multi bani

Cu cat inaintezi in varsta, cu atat nevoile tale financiare sunt mai complexe. In plus, dupa cum notam la punctul 3, in loc sa satisfaca anumite nevoi, unele cheltuieli devin generatoare de nevoi si un paratrasnet pentru investitii. Daca nu iti stabilesti clar prioritatile, niciodata nu vei avea suficient de multi bani, iar una dintre cauze tine de faptul ca nu tai din costuri atunci cand ai putea sa faci asta, conform longliveyourmoney.com. Chiar daca ai deveni milionar in euro, vei dori sa castigi mai mult.

7. Uneori trebuie sa faci salturi pe verticala in cariera ta

Niciodata nu esti suficient de pregatit pentru un post de conducere. Indiferent cat de mult timp astepti pentru a te simti 100% competent pentru a ocupa un astfel de post, niciodata n-o sa simti ca „a venit timpul”, mai ales daca te raportezi strict la competente. Cu toate acestea, uneori este timpul sa faci un salt pe verticala in cariera ta. Nu uita ca totul depinde de capacitatea ta de invatare si adaptare. In caz contrar, risti sa iesi la pensie, peste 20 sau 30 de ani, de pe un post de simplu executant.

Sursa foto: shutterstock.com/EpicStockMedia/kosmos111/antoniodiaz

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri