Daca in tarile vestice pavelele sunt folosite de mai mult de 50 de ani, in Romania acestea sunt utilizate de circa 10 ani. Acest lucru se poate vedea nu doar in cazul constructiilor rezidentiale, ci si in cazul celor publice, acestea fiind amenajate cu materiale inadecvate ce dau o durata de viata scazuta intregii lucrari.

„Abia facem primii pasi in reabilitarea acceselor pietonale si a parcarilor publice din orase, in timp ce in mediul rural situatia este critica”, a declarat Sebastian Bobu, director executiv Symmetrica.

Potrivit estimarilor companiei, in acest moment, doar 20% dintre suprafetele pietonale si parcarile publice din mediul urban au fost reabilitate folosindu-se materiale adecvate precum pavele. In mediul rural, procentul trotuarelor amenajate corespunzator este de doar 5%.

„Cu toate ca decalajul fata de tarile vestice este foarte greu de recuperat, in functie de fondurile care vor fi alocate de catre autoritati, vom vedea treptat progrese. Chiar si asa, daca tinem cont de ritmul actual al lucrarilor de reabilitare, pentru a intra intr-o stare de normalitate vor mai trece cel putin 15 de ani”, a mai spus Sebastian Bobu.

Acesta a adaugat ca Symmetrica mizeaza pe dezvoltarea domeniului si pe cresterea continua a cererii de pavele, acesta fiind unul dintre motivele pentru care va continua investitiile in perioada urmatoare.

70% din piata locala de pavele este reprezentata de proiectele publice

In acest moment circa 20% din vanzarile de pavele inregistrate pe piata locala sunt directionate catre proiecte private de tip industrial / comercial, in timp ce 10% se indreapta catre proiecte rezidentiale sau consumatori finali, conform calculelor Symmetrica.

Citeste si:

„70% din vanzarile de pavele inregistrate pe plan local se indreapta in acest moment catre lucrari de reabilitare a acceselor pietonale si a parcarilor publice”, a mai spus reprezentantul Symmetrica.

Astfel, lucrarile publice vor absorbi in acest an un volum total de 9,1 milioane de metri patrati de pavele, in valoare de aproximativ 51,5 milioane de euro.

In ceea ce priveste principalele criterii ce stau la baza alegerii pavelelor pentru proiectele industriale / comerciale si publice, Sebastian Bobu a subliniat ca pretul pe metru patrat este cel mai important, urmat de o garantie cat mai mare a produsului respectiv.

In cazul proiectelor rezidentiale, costul nu este la fel de important precum forma si culoarea pavelor, fiind luata in calcul mai ales integrarea din punct de vedere estetic al pavajului in ambientul curtii.

Compania detinuta de Florentina-Mihaela Stanciu si Florin-Cristinel Stanciu, si-a majorat cifra de afaceri cu 93% anul trecut, pana la 13,5 milioane de euro, pe fondul intensificarii prezentei firmei în zona de sud a tarii, dar si a cresterii capacitatii de productie iar in acest an estimeaza o crestere de 20% la circa 16 milioane euro.

Principalii competitori ai Symmetrica pe piata locala sunt Semmelrock Stein+Design, Elis Pavaje si Serpocom.