„Statia de la Draguseni este o noua investitie SOCAR in zona de nord-est a Romaniei care vine sa completeze reteaua de aici. Odata cu acesta investitie, SOCAR Romania va detine 13 benzinarii in zona Moldovei si poate incepe dezvoltarea nationala, a carei prime etape se va finaliza in cursul acestui an”, a declarat Hamza Karimov, CEO-ul SOCAR Romania, intr-un comunicat de presa.

Potrivit acestuia, planul de dezvoltare nationala al retelei de benzinarii va include, intr-o prima faza, orase importante din Romania, inclusiv Bucuresti. „Desigur, Capitala Romaniei este inclusa in planul de investitii preconizat pentru anul in curs", a mai spus CEO-ul SOCAR Romania.

Statia de carburanti recent inaugurata este singura de pe E 85 care se adreseaza si marilor consumatori. Statia este amplasata pe o suprafata de 2.800 mp si ofera carburanti obtinuti din materie prima din Azerbaidjan, dispunand de trei pompe de alimentare, inclusiv una pentru debit marit, destinata autovehiculelor de mari dimensiuni.

In martie 2011, SOCAR a achizitionat firma locala Romtranspetrol, care detinea un numar de 14 statii de benzina situate in zona de nord-est a Romaniei, in apropiere granitei cu Republica Moldova.

Citeste si:

Compania azera intentioneaza sa ajunga la un total de 300 de benzinarii pe piata romaneasca, potrivit unor declaratii anterioare.

In prezent, SOCAR Petroleum (fosta Romtranspetrol) detine benzinarii in judetele Botosani, Suceava si Neamt.