Incepand cu anul 2010, industria celulelor stem a cunoscut o dezvoltare rapida, in prezent existand 17 banci de celule stem in Romania. 100.000 de femei au recoltat celule stem la nastere, arata datele furnizate de Asociatia Romana a Bancilor Acreditate de Celule Stem (ARBACS).

7% dintre femeile din Romania au recoltat celule stem la nastere, procent ce ne plaseaza inaintea unor state precum Austria sau Germania, unde doar 2,5% dintre femei au apelat la acest procedeu. Cu toate acestea, Romania se afla in urma unor state precum Portugalia, unde procentul celor care au apelat la recoltarea de celule stem la nastere este de circa 15%.

Tudor Panu, director general al Cord Blood Center Medical, a explicat ca in Germania procentul este mai mic intrucat exista un sistem public bine organizat care lucreaza in paralel cu cel privat.

Citeste si:

Preturile pe piata locala pentru o recoltarea de celule stem variaza intre 700 si 1.100 euro. Serviciile includ recoltare, transport, testare, procesare si crioprezervare.

In ceea ce priveste costurile anuale pentru stocarea celulelor stem acestea sunt cuprinse intre 50 si 110 euro, in functie de modul de stocare ales sau tara in care sunt pastrate probele.
In Romania se fac anual aproximativ 14.000 de recoltari de celule stem din cordonul ombilical, dintr-un total de 200.000 de nasteri anual.

Pana in 2011 au fost efectuate peste 20.000 de transplanturi cu celule stem recoltate la nastere, la nivel mondial. La inceputul acestui an a fost realizat transplantul de celule stem cu numarul un milion.