Presedintele Consiliului de Supraveghere al Hidroelectrica, Remus Borza, a fost amendat cu 10.000 de lei de Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii (CNCD), dupa ce a afirmat ca societatea nu este una "de lauze" si le-a numit pe angajatele mame "fatuci care au facut copii pe banda".

Decizia a fost luata de Colegiul director al CNCD, intrunit miercuri in sedinta, cu unanimitate de voturi, potrivit unui comunicat al consiliului, conform Mediafax.

Fostul administrator judiciar al Hidroelectrica, Remus Adrian Borza, a fost reclamat la CNCD in luna iunie, de catre Sindicatul Hidroelectrica - Hidrosind, pentru ca ar fi concediat mai multe femei aflate in concediu prenatal sau pentru cresterea copilului doar pe "criteriul maternitatii".

In replica, Borza a declarat presei ca "Hidroelectrica este o societate de productie, nu de lauze", iar pe angajatele aflate in concediu prenatal sau de ingrijire a copilului le-a numit "fatuci care au facut copii pe banda rulanta si nu au mai dat de multi ani pe la Hidroelectrica, plimba aerul prin curtea institutiei, pentru ca sunt neveste si amante de smecheri... ".

"Eu ce sa fac? Sa dau afara inginerii, care sunt in productie, sau sa le dau pe fetele astea, care nu au mai dat de patru - sase ani pe la Hidroelectrica si care sunt, oricum, personal TESA", a mai spus atunci Borza.

Pentru aceste afirmatii, CNCD a decis sanctionarea lui Remus Borza cu amenda contraventionala de 10.000 de lei.
Colegiul director a constatat ca declaratiile respective "reprezinta discriminare si incalca dreptul la demnitate al femeilor", conform articolului 2, alineatul 1, coroborat cu articolul 15 al Ordonantei Guvernului nr. 137/2000.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri