Termoelectrica va fuziona cu Hidroelectrica, iar filialele Electrocentrale Bucuresti, Galati si Deva vor fi trecute in proprietatea statului, dupa ce Termoelectrica va fi scutita de datorii de aproape trei miliarde de lei, potrivit unui proiect de Ordonanta de Urgenta publicat pe site-ul MEC.
Potrivit proiectului de act normativ initiat de Ministerul Economiei si Comertului (MEC), datoria cu cuantumul cel mai mare care va si stearsa reprezinta obligatiile fiscale catre fondul de risc aferent imprumuturilor externe ale Termoelectrica garantate sau subimprumutate de stat, pana la data de 31 decembrie 2006, respectiv 2 miliarde lei.

Restul datoriilor de pana la trei miliarde de lei reprezinta taxa pe valoarea adaugata (306 milioane de lei), datoriile catre bugetul general consolidat al statului, bugetul asigurarilor sociale de stat, bugetul asigurarilor pentru somaj (292 milioane de lei), taxe si comisioane vamale pentru importuri (254 milioane de lei), precum si datorii catre AVAS, constand in creante preluate de la Distrigaz Sud si Distrigaz Nord (51 milioane de lei), informeaza NewsIn.

MEC mai propune ca filialele Electrocentrale Bucuresti, Electrocentrale Galati si Electrocentrale Deva sa fie tranferate in proprietatea statului, reprezentat de MEC, odata cu filialele Termoserv aferente fiecarei termocentrale.

Ulterior indeplinirii acestor masuri, potrivit proiectului de Ordonanta de Urgenta, Termoelectrica va fuziona cu Hidroelectrica, acesta din urma absorbind producatorul de energie termica si electrica. Hidroelectrica va continua sa atraga investitii ca sa realizeze grupuri noi de generare a energiei electrice sau sa le modernizeze pe cele existente la fostele sucursale ale Termoelectrica, respectiv CET Braila, Borzesti si Doicesti. Pentru aceasta, Hidroelectrica va constitui societati comerciale cu capital mixt impreuna cu investitorii privati.

In a doua jumatate a lunii decemmbrie, Varujan Vosganian a anuntat ca Guvernul a decis stergerea unor datorii ale companiilor din sectorul energetic in valoare de 700-800 de milioane euro. Printre societatile la care s-a referit ministrul economiei se numara Nuclearelectrica, Termoelectrica, Transelectrica, Compania Nationala a Huilei Petrosani si SC inchiderea si Conservarea Minelor SA Targu Jiu, la care se adauga si alte societati care apartin autoritatilor locale.

El a precizat atunci ca principalul argument pentru care se recurge la stergerea acestor datorii este faptul ca sectorul energetic nu este capabil sa le plateasca. Ministrul economiei a mai adaugat ca acest gest este unul de incredere, tocmai pentru ca in acest sistem exista mari dificultati.

Oficialul MEC a mentionat atunci ca aceasta masura a fost inclusa intr-o ordonanta de urgenta aprobata in sedinta de Guvern din 21 decembrie care va fi pusa in aplicare in 2007. Vosganian a mai spus ca autoritatea de reglementare in domeniul concurentei, Consiliul Concurentei, si-a dat acordul de principiu pentru stergerea acestor datorii.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri