Concurenta vinurilor provenite din import nu se simte inca pe piata romaneasca, dar cu siguranta impactul se va resimti spre sfarsitul anului, mai ales in ceea ce priveste pretul de comercializare a declarat pentru NewsIn, directorul Provinum, Basil Zarnoveanu.

Potrivit lui Zarnoveanu, desi nu exista date centralizate privind cantitatea de vin importata de la inceputul anului, se pastreaza tendinta de a importa mai mult decat de a exporta. "Anul trecut, am importat vin in valoare de 27 de milioane de euro si am exportat de 18 milioane de euro. Desi cantitatea importata a fost de patru ori mai mare comparativ cu cea exportata, aceast raport nu s-a inregistrat si din punct de vedere valoric, din cauza evaziunii fiscale", a spus Zarnoveanu.

Acesta a precizat ca, de la inceputul anului, s-a constatat o schimbare la nivelul importurilor de vin, astfel incat se importa vin imbuteliat, de calitate, comparativ cu anul trecut cand s-a adus in tara mai mult vin vrac.

"Spre sfarsitul anului, producatorii romani vor constientiza prezenta vinurilor din import, cand pretul acestora va fi mai mic fata de al celor autohtone. Deja peste jumatate din vinurile romanesti sunt mai scumpe comparativ cu cele din Germania si nu exista nicio diferenta calitativa care sa justifice aceasta situatie", a explicat Zarnoveanu.

Citeste si:

Daca in 2006, cea mai mare parte din cantitatea de vin importata a provenit din Moldova, dupa 1 ianurie 2007 pe piata romaneasca se gasesc vinuri din Italia, Franta si Spania.

In tara noastra se produc 65 de milioane de sticle de vin de soi si 100 de milioane litri de vin in ambalaje alternative, predominant la PET. Din cantitatea totala produsa, un sfert este vin rosu. Mai mult din 90% din cantitatea de vin comercializata se bea la domiciliu si jumatate din consumatori, prefera vinurile demidulci, iar 20% vinurile dulci.

Romania ocupa locul cinci in Europa in ceea ce priveste suprafetele cultivate cu vita de vie.