Centrul comercial Kaufland din Zalau este construit pe un teren de 25.000 metri patrati, detine o suprafata de vanzare de 5.548 metri patrati si are 285 de locuri de parcare. Hipermarketul Kaufland ofera alaturi de produse alimentare si produse de menaj, sticlarie, textile, electrice, papetarie, jucarii, articole de sezon, la care se adauga oferte speciale saptamanale.

Kaufland a investit, pana in prezent, in Romania, peste 338 milioane euro. Compania a anuntat ca va investi in acest an circa 130 de milioane de euro in deschiderea a 16 hipermarketuri pe piata romaneasca. Kaufland a planuit ca pe termen lung sa deschida aproximativ 50 de unitati noi, in principal in orasele mici si mijlocii.

Anul trecut, compania a initiat un proiect in parteneriat cu Banca Europeana de Reconstructie si Dezvoltare (BERD), care presupune investitii de 300 milioane euro, pe termen lung, in Romania. Kaufland a intrat pe piata romaneasca in 13 octombrie 2005, cand a deschis un magazin in zona Bucur-Obor din Bucuresti.

Divizia Kaufland face parte din concernul Lidl & Schwarz Co&KG. Grupul Schwarz a inregistrat anul trecut o cifra de afaceri de peste 44 de miliarde de euro si are peste 200.000 de angajati in intreaga Europa. Pe plan international, retailerul german detine peste 800 de magazine in Germania, Cehia, Slovacia, Polonia, Croatia, Romania si Bulgaria.