Decizia politica a finalizarii unitatilor 3 si 4 a aparut cind toata Europa tremura in lipsa gazului rusesc. Pina sa le vedem insa in picioare, vor mai trece cel putin sase ani
Ideea construirii a doua unitati atomice simultan a fost enuntata de premierul Calin Popescu Tariceanu in zilele in care Romania suferea in urma crizei gazului rusesc. Atunci, premierul a avansat mai multe solutii pentru reducerea dependentei energetice a Romaniei, care trebuie sa importe cam 40% din necesarul de gaz urmind ca, pe viitor, procentul sa creasca, pe masura ce creste consumul si scad rezervele interne.

In varianta in care se vor construi toate cele patru reactoare (nici macar nu este gata cel de-al doilea), Romania va dispune de 2.800 MW atomici, adica circa o treime din consumul de azi. Va scadea asadar cantitatea de energie produsa din hidrocarburi (gaze si pacura, cu o pondere de 17% din consumul intern, anul trecut), materii prime care, in mare parte, se importa.

Problema este insa de timp, pentru ca, in cel mai bun caz, o unitate nucleara este gata in cinci-sase ani de cind incep lucrarile. Si, la noi, chiar si inceputul presupune un orizont de timp destul de indepartat.

Calendarul deciziilor

In momentul de fata, unitatile 3 si 4 sint la nivelul prezentarii primei forme a studiului de fezabilitate investitorilor privati si a potentialilor cumparatori de energie electrica. In saptamina care urmeaza, vor avea loc intilniri cu bancile finantatoare si se mai asteapta noi scrisori de intentie din partea investitorilor.

In functie de rezultatul intilnirilor si de scrisorile de intentie depuse, pina la 31 martie se va finaliza studiul de fezabilitate care va spune clar in ce montaj economico-financiar vor fi construite unitatile, iar aprobarea acestuia urmeaza sa se faca, in Guvern, cel mai tirziu in luna mai. Cel putin asa suna calendarul oferit de cei de la Nuclearelectrica. E posibil ca el sa nu fie respectat, mai ales daca ne gindim ca si unitatea 2 (care ar trebui sa produca energie la inceputul anului viitor) are si ea o intirziere in executie de trei luni.

Pret mic

Studiul de piata, elaborat in noiembrie anul trecut de Deloitt &Touche, a aratat ca exista cerere pentru energia nucleara, chiar pentru inca doua grupuri (fiecare are o putere instalata de 700 MW). Ratiunea e simpla: energia nucleara are, la ora actuala, cel mai mic pret de pe piata dupa cea obtinuta pe cale hidro. Nuclearelectrica vinde acum, pe piata libera, energie electrica la preturi de 33-34 de euro MWh, pret situat cam la jumatate din cel cu care produc, pentru piata reglementata, unele termocentrale. Tocmai din cauza pretului mic de productie exista si posibilitatea exportului de energie. Chiar Chirica a recunoscut ca mare parte din electricitatea produsa de unitatea 4 va fi exportata.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri