"Unul dintre subiectele discutate a fost interconectarea retelelor de transport al gazelor naturale. Am convenit ca vom face tot ce este posibil ca acest proiect sa fie finalizat pana la sfarsitul acestui an", a spus Filat.

Sedinta comuna a guvernelor roman si moldovean a fost organizata la Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iasi si a durat aproximativ trei ore. Aceasta a fost prima reuniune comuna a celor doua guverne.

In vara anului trecut, oficialii declarau ca realizarea gazoductului Ungheni-Iasi, investitie de 19 milioane de euro, este sustinuta atat de Uniunea Europeana, cat si de Federatia Rusa.

Citeste si:

Acestia aratau ca Uniunea Europeana a fost de acord sa acorde un grant de 7 milioane de euro pentru realizarea conductei de gaze, iar autoritatile moldovene discuta deja cu Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare si Banca Europeana de Investitii pentru finantarea diferentei.

Consumul anual de gaze al Republicii Moldova se ridica la 3 miliarde metri cubi, in timp ce al Romaniei este de circa 14 miliarde metri cubi.
Prin aceasta conducta Romania va putea sa importe si sa exporte gaze naturale. O cantitate cuprinsa intre 16 si 18% din gazele exportate de Gazprom in Europa trec prin conducte aflate pe teritoriul Republicii Moldovei, potrivit lui Lazar.