"Am convingerea, putem face chiar un pariu ca in urmatorii patru ani niciunui bloc nu ii va fi efectuata izolarea termica prin fonduri provenite de la UE", sustine Erbasu.

Reprezentantul PSC mai spune ca cele doua conditii ale programului - referitoare la existenta unei cofinantari din partea locatarilor si unanimitatea deciziei in cadrul blocurilor care ar trebui sa fie reabilitate prin acest proiect pot constitui piedici pentru derularea unui astfel de proiect.

Erbasu a mai adaugat ca pentru reusita programului va fi nevoie de o mediatizare care sa convinga beneficiarii sa participe la aceste proiecte, dar si reducerea cofinantarii din partea acestora.

In replica, Catalin Surdeanu, seful Autoritatii de Management a Programului Operational Regional, a precizat ca in relatia cu Comisia Europeana exista unele principii legate de atragerea banilor europeni, precum cele ale aditionalitatii, cofinantarii si complementaritatii si ca exista semnale pozitive din partea potentialilor beneficiari.

Decizii ale statului, “frectie la picior de lemn”

In viziunea reprezentantului Patronatului Societatilor din Constructii, o mare parte din deciziile luate de institutiile statului nu sunt altceva decat “frectie la picior de lemn”.

Citeste si:

“Sunt foarte multe decizii care sunt luate de institutiile statului dar multe din ele sunt «frectie la picior de lemn». Ele nu sustin complet proiectele importante sau nu sunt alocate fondurile corespunzatoare si in acest fel nu rezulta nicio legatura intre acestea. Conceptele dezvoltate in alte state de talie intalta sunt esentiale intr-o economie de piata stabila si consolidata. Poate vom reusi sa trecem de tranzitie dupa 23 de ani de la schimbarea sistemului economic”, a incheiat intr-un spirit optimist Cristian Erbasu.

Programul de izolare termica are un buget de 304 milioane de euro, cofinantat de Uniunea Europeana, si vizeaza cresterea eficientei energetice a blocurilor in care locuiesc persoane defavorizate.

Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului vrea sa lanseze in perioada urmatoare apelul de proiecte pentru acest program, aprobat in septembrie de Guvern.