In acest an, salariul minim brut pe tara garantat in plata a fost majorat in doua etape, cu cate 50 de lei. Incepand din 1 februarie, salariul minim brut pe economie a fost majorat de la 700 la 750 de lei, iar din 1 iulie va creste la 800 de lei.

Salariul de 800 de lei este calculat pentru un program complet de lucru de 168,667 de ore in medie pe luna, reprezentand 4,74 de lei pe ora, nivelul acestuia fiind cu 14,29 la suta mai mare fata de anul 2012.

Peste 677.000 de salariati din sectorul concurential vor beneficia de majorarea la 800 de lei a salariului minim brut pe economie.

Pentru personalul din sectorul bugetar, nivelul salariului de baza, potrivit incadrarii, nu poate fi inferior nivelului salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata. Stabilirea, pentru personalul incadrat prin incheierea unui contract individual de munca, de salarii de baza sub nivelul celui prevazut constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 1.000 de lei la 2.000 de lei.

Citeste si:

Odata cu majorarea salariului minim brut pe economie, creste, proportional, si punctul de amenda de la 75 la 80 de lei. Potrivit OUG 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, un punct de amenda reprezinta 10 la suta din salariul minim brut pe tara.

Contraventiile pentru incalcarea regulilor de circulatie sunt incadrate in clase de sanctiuni, carora le corespunde un numar de puncte-amenda, in functie de gravitatea faptelor si de pericolul social pe care acestea il prezinta. Astfel, pentru clasa I sunt date doua sau trei puncte-amenda, pentru clasa a II-a - patru sau cinci puncte-amenda, pentru clasa a III-a - de la sase la opt puncte-amenda, pentru clasa a IV-a - de la noua la 20 de puncte-amenda si pentru clasa a V-a - de la 21 la 100 de puncte-amenda. Contraventiile prevazute la clasa a V-a de sanctiuni se aplica persoanelor juridice.

Astfel, amenzile pe care le pot primi soferii sunt cuprinse intre 160 de lei si 1.600 de lei, respectiv pana la 8.000 de lei pentru persoane juridice.