In urma verificarilor efectuate de Consiliul Concurentei la 23 de societati care au beneficiat de ajutoare de stat pentru salvare-restructurare, acordate firmelor aflate in dificultate in perioada 2003-2004, pentru care au fost emise decizii de autorizare, s-a constatat ca furnizorii de ajutor de stat au raportat stadiul de implementare a programelor de restructurare pentru un numar de 13 agenti economici, se arata intr-un comunicat al institutiei.

Astfel, pentru opt agenti economici, ajutorul a fost autorizat in baza prevederilor OUG nr. 40/2002 pentru recuperarea arieratelor bugetare. Dintre acestia, doar sase agenti economici au respectat, pana in prezent, termenele de esalonare prevazute pentru plata datoriilor catre bugetul de stat. Au beneficiat integral de ajutorul de stat SC Rulmenti Barlad si SC Tofan Grup International SA Bucuresti, iar pentru patru societati ajutorul de stat este in derulare (SC Hesper SA Bucuresti, SC Pipera Bucuresti, SC Sargetia Forest SA Deva, SC Bega Real SA Pleasa). Cei doi operatori care nu au respectat conditiile legate de plata esalonarilor obligatiilor catre bugetul de stat sunt SC Navol SA Oltenita si SC Separom SA Arad. In consecinta, pentru cei doi, ajutoarele de stat autorizate prin deciziile Consiliului Concurentei au fost anulate.

Numele grele care golesc lunar buzunarele romanilor, companiile de stat care sorb mii de miliarde din cauza ineficientei cronice nu se regasesc, bineinteles, pe lista Consiliului Concurentei.

De altfel, sa vorbesti despre verificari la 23 de societati dupa ce cu doar o zi in urma comisarul european al Concurentei, Neelie Kroes, iti atrage atentia ca sunt foarte multe cazuri si ca verificarile Consiliului Concurentei din Romania nu corespund cu realitatea, este cel putin penibil, in contextul in care mai avem la dispozitie doar doua luni pentru a pune la punct situatia concurentiala de pe piata, miza fiind aderarea Romaniei la UE in 2007, sau, in caz contrar, amanarea acesteia cu un an.

Reduceri ale capacitatilor de productie

Pentru trei agenti economici, ajutorul a fost autorizat in vederea privatizarii. Acesta a fost efectiv acordat societatilor Optica SA si Romvag SA Caracal, iar in cazul SC Tractorul UTB SA Brasov, ajutorul de stat nu a fost acordat intrucat nu s-a realizat privatizarea societatii, informeaza Consiliul Concurentei.

SC Lucrari Drumuri si Poduri SA Iasi a primit, pentru depasirea situatiei dificile, un sprijin financiar in baza unei Hotarari a Consiliului Judetean Iasi. Ajutorul de stat a fost suspendat temporar din cauza inceperii procesului de privatizare.

In ceea ce priveste capacitatea de productie, societatile verificate si-au restrans activitatea prin comasarea unor sectii de productie (SC Hesper SA Bucuresti), inchiderea unor activitati neperformante (SC Pipera SA Bucuresti), vanzarea si casarea unor active (SC Lucrari Drumuri si Poduri SA Iasi) si trecerea in conservare a capacitatilor de productie neutilizate (SC Sargetia Forest SA Deva). Sase societati si-au mentinut capacitatile de productie, asa cum au prevazut in planurile de restructurare. Pentru sase agenti economici beneficiari de ajutor de salvare-restructurare nu au trecut cele sase luni de la data autorizarii acestuia de catre Consiliul Concurentei, perioada dupa care furnizorii vor raporta stadiul de indeplinire a masurilor cuprinse in planurile de restructurare.

Ajutoarele de stat pentru salvare-restructurare sunt acordate in scopul viabilizarii intreprinderilor in dificultate. Dupa implementarea Planului de restructurare, ele trebuie sa redevina competitive pe piata, sa isi continue activitatea fara ajutorul statului.

Cateva "mici" cheltuieli omise

In ultima perioada, statul a impartit cu generozitate subventii. 215 milioane de dolari pentru Distrigaz Nord, Distrigaz Sud si SC Electrocentrale SA in acest an. Uzina Electrica Zalau (rupta din Termoelectrica) a beneficiat, in perioada 2002-2003 de subventii de 37,3 miliarde de lei si de imprumuturi garantate de stat de 210,6 miliarde de lei. Termoelectrica a luat, spre exemplu, doar pentru filiala din Giurgiu cinci milioane de dolari in iarna 2004-2005. In perioada 2002-2003, filiala a beneficiat de 286,6 miliarde de lei. Pentru Laminorul Braila, AVAS a acordat un credit rambursabil de 95 de miliarde de lei, pe trei ani, cu perioada de gratie de un an. CET Energoterm Resita a "servit" peste 86 de miliarde in iarna 2004-2005.

Exemplele sunt numeroase, majoritatea lor existand inclusiv pe site-ul Consiliului Concurentei.

Toate aceste lucruri pot fi completate cu faptul ca Legea nr. 507 din 28 noiembrie 2003 (Legea bugetului de stat pe anul 2004) prevedea, la capitolul cheltuieli, subventii in valoare de 24.680 de miliarde de lei.