Rosiile s-au manat pe camp, iar cartofii se clocesc de apa in pamant. Drept urmare, in numai o saptamana, preturile legumelor din piete s-au dublat. Fructele autohtone au disparut cu totul, iar pietele au fost invadate cu importuri. Ceea ce nu au reusit autoritatile sa faca in urma cu un an au reusit inundatiile din ultimele saptamani: pretul legumelor a ajuns unitar in majoritatea pietelor bucurestene. Oamenii pot cumpara rosii, de exemplu, cu aceiasi bani, adica 30.000-40.000 de lei vechi pe kilogram. Predictiile comerciantilor, care vin cu legumele din propriile gradini, sunt sumbre: nu se vor face prea multi gogosari si ardei drept urmare, gospodinele isi pot lua adio de la zacusca , iar rosiile care se gasesc acum pe tarabe, facute in solarii, sunt cam ultimele, ca acelea de toamna zac pe camp, innegrite de ploile exagerate, manate de vremea rea din aceasta vara.

AU SCUMPIT TOT.

La primele ore, in piata 16 Februarie din cartierul Bucurestii Noi din Capitala, clientii, majoritatea persoane in etate, nu prea aveau incredere in taranii veniti cu legume la piata. "Profita de inundatii, au scumpit tot", spune un batran, care nu se incumeta decat la doua verze, la 15.000 de lei/kilogram.

Altii mai precauti vin sa cumpere cartofi cu sacul. "Se cloceste cartofii in pamant, maica, de atata apa. Normal, daca s-au scumpit rosiile, se scumpesc si cartofii", spune o femeie, care da cartofii albi cu 6.000 de lei pe kilogram. Daca iei cu sacul? Se negociaza in functie de cantitate.

MORCOVII SE STRICA LA VARF.

Castravetii s-au scumpit si ei, de au ajuns la 25.000 de lei pe kilogram, ardeii se pot cumpara cu 25.000-35.000 de lei, iar morcovii cu 10.000-15.000 de lei. Dar nici macar morcovii nu au primit bine ploile din ultima perioada. "Se strica de la varf, dintr-o caruta de morcovi am aruncat jumatate", se plange o femeie din Piata Domenii, care ne intinde cateva rosii manate. Cele care i-au mai ramas le da cu 30.000-40.000 de lei pe kilogram. Aceleasi rosii din solarii pe care le vindea in urma cu doua saptamani cu 15.000 de lei/kilogram. Si in piata Crangasi din Capitala rosiile se vand tot cu 30.000-40.000 de lei pe kilogram. Desi considerata o piata mai ieftina, comerciantii nu comenteaza cresterea preturilor. Nici clientii nu au prea multe de spus, se apropie de tarabe sfios, se uita lung la preturi si se departeaza spre case cu sacosele aproape goale.

FRUCTE DIN IMPORT.

Ieri, in Piata Obor, un kilogram de rosii se putea cumpara cu 35.000-40.000 de lei, ardeiul cu 20.000-40.000 lei/kg, vinete cu 40.000-50.000 lei/kg. Fructe romanesti nu prea se gaseau, in schimb piata era invadata de piersici grecesti si de mere turcesti.

"Acum doua saptamani vindeam rosiile cu 10.000 de lei, acum le dau cu 35.000-40.000 lei/kg", spune Florica Sergentu, din comuna Baleni, Dambovita. Femeia povesteste ca din cauza ploilor abundete radacina plantelor "s-a clocit" si rosiile pica verzi. In luna august, criza de rosii se va amplifica si preturile vor ajunge la 50.000 de lei.

PRETURI DUBLE FATA DE 2004.

Afectate sunt mai toate legumele, in special morcovii, vinetele, ceapa si ardeii.

"Fata de anul trecut preturile sunt duble. Eu vand acum vinete cu 40.000 lei/kg si imi amintesc ca anul trecut le dadeam cu 20.000-25.000 de lei/kg", spune Mihai Gheorghe, din Fundulea. Omul se roaga la Dumnezeu sa nu mai ploua, pentru ca deja pamantul balteste de apa si radacinile au intrat in putrezire.

Oborul este suprasaturat de piersici si de mere din import la pretul de 30.000 lei un kilogram, in timp ce intr-un singur loc existau mere romanesti la pretul de 20.000 de lei/kg si pere la 30.000 de lei/kg. "Ploile mi-au dat peste cap afacerile. Eu am o societate comerciala si am contracte cu producatorii sa-mi aduca marfa de doua tone lunar, dar in iulie nu au reusit sa-mi aduca decat 200 de kilograme", explica Ion Necunoscutu, din Bucuresti.

Citeste si:

CARTOFI IEFTINI.

In schimb, cartofii sunt mai ieftini decat anul trecut. Cu 4.000-5.000 de lei/kg se pot cumpara cartofi mari si sanatosi. "Producatorii si-au scos cartofii de frica ploilor abundente sau a inundatiilor si au venit cu ei la piata", spune Grigorita Paun, din Dobrotesti, Teleorman. Multi dintre producatorii sau comerciantii cu care am vorbit sunt de parere ca in august preturile legumelor si fructelor vor creste, insa ei spun ca impactul cel mai mare va fi in septembrie. "La toamna preturile vor creste cu 50%-60% la toate legumele", spune Ion Necunoscutu.

PLOAIA USUCA LEGUMELE.

Taranii, veniti cu legume si fructe in Piata Amzei nu sunt prea vorbareti daca ii intrebi de ce au marfa scumpa, de locul lor de bastina sau de nume. "Daca nu cumparati nimic, lasati-ma in pace. Ce va intereseaza cum ma cheama si de unde sunt?! Nu vreau sa ma dati la ziar. Duceti-va la altii, ca imi alungati clientii", m-a usuit o precupeata. I-au sarit in ajutor si vecinii de taraba, sfatuindu-ma sa plec, ca au ei destule necazuri pe cap. "Toate mi se usuca in gradina de la ploile astea. Rosii, ardei, vinete, dovlecei, nu ma mai aleg cu nimic din toata munca mea", a catadicsit sa-mi spuna o alta vanzatoare, intre doua imbucaturi de sandvis. Cu toate acestea, spunea sus si tare ca "scumpeste marfa cand se scumpesc celelalte", adica daca se majoreaza pretul benzinei, tariful la electricitate sau... legumele vecinilor. Un alt producator, venit dintr-un sat de langa Bucuresti, este ceva mai cooperant. Are mari probleme cu productia de rosii, desi in zona lui nu au fost inundatii. A plouat prea mult si vrejurile se ingalbenesc si se usuca. S-au manat, zice el. Asa ca, daca vrea sa mai aiba ce vinde, trebuie sa le aplice un tratament din sapte in sapte zile. "Fiecare stropire ma costa cam 500.000 de lei pe cei 1.000 de metri patrati de gradina pe care ii am", incearca el sa-mi explice de ce va scumpi rosiile in perioada imediat urmatoare.

PRETURI DE LUX.

Si clientii spun ca pretul legumelor nu a crescut in ultimele doua-trei saptamani. "Ce sa mai scumpeasca, mama, ca aici sunt mereu preturi mari", mi-a spus o bunicuta venita sa faca aprovizionarea cu "verdeturi".

Un kilogram de rosii costa in aceasta piata 30.000-50.000 de lei, in timp ce un kilogram de tomate galbene ajunge la 60.000 de lei. Si cartofii sunt foarte scumpi: 18.000-20.000 de lei kilogramul. Vreo 30.000 de lei trebuie sa scoateti din buzunar si pentru kilogramul de ardei, in timp ce dovleceii costa cam 8.000-10.000 de lei bucata.

ZARZAVATURI PUTREZITE

Preturile fructelor si legumelor de sezon au sarit in aer in pietele din Valcea. Pentru ca inundatiile au distrus o buna parte din culturi, taranii si-au vandut recolta ramasa la preturi duble. Astfel, un kilogram de rosii sau de castraveti putea fi cumparat cu peste 35.000 de lei vechi. Cele mai scumpe produse de pe tarabe au fost fasolea verde si vinetele, care costau peste 40.000 de lei (foto). Cu toate acestea, marfa nu a fost de cea mai buna calitate, deoarece multe dintre zarzavaturi erau putrezite de atata apa. Pietarii s-au plans de faptul ca au ramas cu legumele pe tarabe, intrucat clientii au analizat, au oftat si... au plecat.

PLOIESTI

Imediat dupa inundatiile care au avut loc in mai toate zonele tarii, cei care mai au cate ceva prin gradina au inceput sa creasca pretul legumelor si fructelor. Aceste cresteri de pret sunt resimtite din plin de catre locuitorii de la oras, care nu au de unde cumpara verdeata, legume si fructe decat de la piata. Ploiestenii sunt nevoiti sa scoata de doua ori mai multi bani din buzunar pentru a face piata. La piata centrala preturile sunt cu 150-200% mai mari. Astfel, un kg de rosii, care costa 10.000-15.000 de lei acum nu poate fi achizitionat cu mai putin de 40.000 de lei, un kg de castraveti a ajuns 25.000 de lei, cand in urma cu cateva zile costa 10.000 de lei, un kg de mazare costa 25.000 de lei, cu 15.000 de lei mai mult, un kg de cartofi, care costa 5.000 de lei, costa acum 15.000-20.000 de lei. Pana si verdeata este 3.000 de lei legatura, adica cu 2.000 de lei mai mult decat pana acum. Pretul pentru un kg de visine, caise, piersici este cu peste 200% mai mare decat cel practicat de producatori pana acum, ajungand de la 15.000 de lei la 50.000 de lei.

FERMIERII, DESPAGUBITI

Fermierii ale caror culturi agricole au fost compromise de inundatii care sunt asigurati vor primi despagubiri din partea Guvernului, in limita totala a 39 de milioane de lei (390 de miliarde de lei vechi) si a 42.000 de hectare teren agricol. Nivelul maxim al despagubirii, calculat in moneda noua, este de 650 lei/hectar pentru graul de toamna, de 580 lei/hectar pentru orz, orzoaica de toamna si primavara, de 430 lei/hectar pentru rapita ulei si floarea-soarelui, de 770 lei/hectar pentru porumb, de 560 lei/hectar pentru soia, de 680 lei/hectar pentru sfecla de zahar, de 6.600 lei/hectar pentru cartofi, de 420 lei/hectar pentru culturi furajere si de 10.950 lei/hectar pentru legume de camp.