Ziarul "Averea" a transmis stirea privind intelegerea la care s-a ajuns cu Bechtel inca de sambata, citandu-l pe presedintele PD, Emil Boc.

Acesta a anuntat, joi seara, la Cluj, ca negocierile cu compania americana Bechtel au intrat "in linie dreapta" si ca lucrarile la Autostrada Transilvania vor putea reincepe din primavara. "Negocierile s-au facut cu respectarea legislatiei romanesti in vigoare si au mai ramas de stabilit cateva detalii tehnice. In cursul saptamanii viitoare (n.r. ? saptamana aceasta), cei care au negociat contractul initial se vor intalni din nou pentru a stabili aceste detalii", mai spunea Emil Boc.

Vestea buna este ca americanii de la Bechtel au acceptat plata unui avans de 30% din valoarea anuala a lucrarilor si, respectiv, au fost de acord ca sumele platite anual sa fie decontate tot anual, nu la sfarsitul contractului, cum era prevazut anterior. Bogdan Sgarcitul, director de comunicare al Bechtel, a declarat, ieri, pentru Mediafax ca partile au ajuns la un acord. "Am ajuns la un acord, iar in perioada urmatoare discutiile vor fi finalizate", sustine Bogdan Sgarcitul.

Se poate spune, asadar, ca in urma negocierilor purtate de guvernul actual cu americanii de la Bechtel, bugetul de stat a facut o economie de un sfert de miliard de dolari. Este vorba despre cel de-al doilea mare contract renegociat de Cabinetul Tariceanu, dupa cel cu EADS, unde s-a obtinut reducerea la jumatate a valorii contractului, "negociat" initial de guvernul pesedist al lui Adrian Nastase.

Surse din cadrul Ministerului Transporturilor nu au confirmat insa pozitia Bechtel, declarand: "Din renegocierea acestui contract fac parte atat aspecte juridice, cat si tehnice. Mai multe prevederi ale acestui contract se renegociaza pentru a fi conforme cu legislatia din Romania. Problema avansului acordat catre compania Bechtel este doar un punct din cadrul acestor negocieri. Negocierile pe probleme juridice se poarta zilnic intre comisia ministerului si reprezentantii companiei Bechtel".

Potrivit contractului incheiat in 2004, statul roman ar fi trebuit sa plateasca companiei, in intervalul 2004-2007, suma de 250 de milioane dolari, bani pe care Bechtel urma sa-i justifice doar dupa finalizarea autostrazii, adica in 2012.

Citeste si:

Ceea ce nu spun insa nici unii, nici ceilalti, este ca acest contract va costa Romania de trei ori mai mult, ca executia lucrarilor nu se va mai derula accelerat, ci a fost extinsa pana in anul 2012 si ca Romania are nevoie de imprumuturi pentru a putea sustine nu doar autostrada Bechtel, ci cel putin 3-4 proiecte. "Valoarea totala a contractului cu Bechtel nu va fi de doar 2 miliarde euro, ci se va duce spre 5-6 miliarde euro pentru ca este pe credite, nu doar cat platim catre Bechtel, ci si fondurile necesare pentru cumpararea terenurilor peste care va trece aceasta autostrada scumpa, negociata scump, a carei constructie trebuia sa fie accelerata, dar care s-a lungit acum pana in anul 2012", ne-a declarat Marian Petre Milut, presedintele Uniunii Nationale a Patronatului Roman.

O alta opinie, a unui specialist in constructii de drumuri si poduri, face lumina in problema autostrazilor. "Atat contractul cu Bechtel pentru Autostrada Brasov-Bors, cat si Coridorul IV Pan-European sunt cele doua autostrazi de care Romania are nevoie, dar puterea noastra economica este mica si nu ne permite sa sustinem aceste proiecte in paralel, prioritara fiind in acest moment o alta autostrada - Bucuresti-Brasov, atat din punct de vedere strategic, cat si din motive de trafic superintens ce depaseste deja 2,5 milioane de autoturisme, la sfarsit de saptamana", ne-a declarat Corneliu Marius Turcu, auditor specializat in constructii de drumuri si poduri al Societatii Romane pentru Asigurarea Calitatii (SRAC).

La inceputul lunii noiembrie 2005, premierul Calin Popescu Tariceanu anunta ca "renegocierea contractului cu Bechtel a intrat in impas". "A trebuit sa incasez reprosurile Comisiei Europene pentru ca Romania nu a respectat reglementarile europene privind achizitiile publice prin platile pentru avansuri pentru care nu exista obligatia contractuala de decontare prin documente justificative decat la sfarsitul contractului", declara premierul la inceputul acestei luni, promitand transparenta asupra acestui contract o data cu incheierea tratativelor care ar fi readus acest contract in legalitate.

"Este complicata situatia actuala a Guvernului Tariceanu pentru ca trebuie sa asigure si cofinantarea proiectului demarat cu finantare din partea Uniunii Europene, pentru constructia Coridorului IV Pan-European Sibiu-Nadlac, in acelasi timp cu platile anuale pentru Bechtel, bani suportati integral de statul roman din cauza ca asa s-a negociat in 2004, ceea ce inseamna un efort financiar foarte mare, un buget pe 2006 presat din care nu se va putea plati tot, dar trebuie sa se faca imprumuturi noi", ne-a mai spus Marian Petre Milut, adaugand: "poate fi folosita, cu acceptul Uniunii Europene, si o parte din fondurile ce se vor obtine din privatizarea Bancii Comerciale Romane, in loc sa fie orientati acesti bani doar spre consum sau salarii mai mari".

DNA si Parchetul General n-au auzit de "Bechtel"

Atat reprezentantii Parchetului Inaltei Curti de Casatie si Justitie, cat si cei ai Departamentului National Anticoruptie au afirmat, ieri, ca la nivelul celor doua institutii nu a aparut nici o informatie cu privire la un eventual dosar penal deschis pe marginea afacerii "Bechtel". "Nu am auzit de asa ceva. E prima oara cand aud", ne-a spus Simona Frolu, purtatorul de cuvant al Parchetului de pe langa ICCJ. Si oficialii DNA au ridicat din umeri. "Cel putin aici, la DNA, nu exista nici un fel de dosar Bechtel", ne-a declarat Alina Tonigaru, din cadrul Biroului de Presa al DNA.