Echilibru stabil in viata, relatie de autocunoastere, investitie permanenta in educatie, disponibilitate financiara si de timp. Acestea sunt cateva criterii esentiale pe care orice trader trebuie sa le indeplineasca. Dupa 14 ani de tranzactionare, spune ca aceasta activitate este pasiune si business, in acelasi timp. Afla din interviul urmator ce insemna tradingul, care sunt secretele succesului si cele mai importante greseli sau lectii.

In prima parte a interviului acordat Wall-Street.ro, Mihai Vasiliu a povestit cum si-a dezvoltat pasiunea pentru pietele financiare si cum a ajuns, de la o simpla intamplare la un stil de viata.

Wall-Street: Cum ati descrie trading-ul pentru cineva care nu stie nimic despre acest domeniu?

Mihai Vasiliu: Esenta trading-ului o intelegi cand iti imaginezi cum cumperi ceva la un pret si apoi apare altcineva la o data ulterioara, care e dispus sa plateasca mai mult decat ai platit tu, pe acel ceva. Iar tu ai ocazia sa vinzi sau sa nu. E simplu si e prima lectie.

Ma uimeste cat de multi pasionati, incepatori si nu numai, sunt atrasi catre metode complicate de citire si utilizare a graficelor: metode ultra-savante, intortocheate, pline de indicatori, care dau semnale false, care sunt in masura sa confuzeze pana si un trader experimentat si care invariabil pierd bani. In acelasi timp, metodele simple, sunt evidente si la indemana. Doar ca sunt prea simple pentru creiere care au fost instruite ani la rand, sa gandeasca complex. Aici avem o mare bariera de “intrare” in trading: o minte care gandeste prea complex, care refuza sa vada ca e simplu, ca nu exista nici un secret.

Ce poate insemna un “UP-bar”, adica o bara cu Open (deschiderea) in partea sa inferioara si Close (inchiderea) egala, sa zicem, cu maximul zilei? Inseamna ca in ziua in care am avut recent ninsorile abundente, au intrat in magazinul de lopeti, tot mai multi clienti: dimineata au platit pretul normal, dar pe masura ce ningea abundent si lumea se bloca in trafic, pretul lopetilor a tot crescut, pana cand patronul, desi a crescut constant pretul si cumparatorii tipau vehement ca vor lopeti la orice pret, nu a mai avut marfa si a trebuit si sa inchida magazinul la ora 8pm.

Avem o imagine a emotiilor si a psihologiei umane, din spatele unei bare de grafic? Educatia in trading presupune si sa inveti limbajul graficelor, care se formeaza bara cu bara, pe ecran, in linistea biroului tau. Daca ai putea fi fizic, in magazinul de lopeti sau in ringul Open Outcry de la CBOT, ai putea sa spui in avans ce se va intampla cu preturile: ai avea un avantaj! In linistea biroului tau insa, trebuie sa-ti dezvolti alte capacitati, ca de exemplu, de a citi fluent graficul si sa dobandesti astfel, propriul avantaj. Aceasta este esenta trading-ului.

Wall-Street: Ce evenimente din viata de trader au contribuit cel mai mult la educatie?

Mihai Vasiliu:
Cele care mi-au produs cele mai mari emotii si m-au scos din zona de confort, in ambele directii (si pozitive si negative). Trainerii profesionisti si pedagogii cu experienta stiu ca invatarea la adulti este cu atat mai eficienta, cu cat sunt implicate mai inteligent, emotiile participantilor.

Tranzactiile in care pierzi, sunt surse de emotii negative, dureroase. Cele in care castigi, sunt surse de emotii pozitive, de exaltare. Vrei sa le canalizezi pe ambele intr-o zona in care, esti capabil sa inveti din ele, sa capitalizezi in educatia ta.

Exista insa un bagaj mult mai important de evenimente, care mi-au adus experiente puternice si acestea sunt cele mai valoroase componente ale educatiei mele in trading. Am vizitat in ultimii 13 ani, toate bursele importante din Europa, Asia si America. Am cunoscut si am petrecut timp valoros, cu oameni din toate verigile industriei pietei de capital din lume: manageri de hedge funds , investitori, speculatori, traderi, educatori in trading, autori de carti, brokeri, reglementatori ai pietelor locale si angajati ai diverselor burse, designeri si investitori in sisteme automate de trading, etc.

O experienta care nu se uita (datand din 2003, cand inca se mai putea vizita CBOT), sunt ultimele 15 minute inainte de Close (inchiderea sesiunii), in ringul de Agricultures, de la Chicago Board of Trade (CBOT). Este unul din putinele ringuri de tranzactionare “open outcry” (cu strigare) ramase in lume (majoritatea ringurilor au fost inlocuite de computere si sesiuni de eTrading). Cand vezi zecile de brokeri imbracati in diferite culori, cum striga si agita disperati mainile, cu semne de vanzare si cumparare, la fel ca acum 80 de ani, iti dai seama de puterea emotiilor din spatele unei bare de pret, de pe un chart care-l ai afisat pe ecran, in linistea biroului tau de acasa.

Dupa trei intalniri (intr-o zi de aprilie 2007), in cladirea Shanghai Stock Exchange (SSE), cu un broker din cadrul Everbright Securities (un brokerage house gigant, in China), cu un angajat al Shanghai Stock Exchange si separat, cu un angajat al China Securities Regulatory Commission (echivalentul in China al CNVM-ului nostru), am ramas cu o alta impresie de neuitat, despre ce a fost posibil sa se intample intr-o tara comunista, intr-o perioada relativ scurta de la debutul pietei de capital locale. Doar ca unitate de masura: astazi, dupa criza din 2008 si caderi majore a cotatiilor, SSE are capitalizare cumulata a companiilor listate de “doar” 3 trilioane USD. Iar China mai are burse si la Shenzhen si la Hong Kong, pe care deasemenea, le-am vizitat. Capitalizarea HKSE (Hong Kong SE) este de 2 trilioane USD, iar SZSE (Shenzhen SE) de 1.2 trilioane USD.

Wall-Street: Ce sfaturi aveti pentru traderii incepatori? Care sunt cele mai importante lucruri pe care trebuie sa le stie?

Mihai Vasiliu: Imi vine greu sa sintetizez aici, pentru ca atinge atatea experiente prin care am trecut la randul meu, timp de 14 ani. Mi-ar fi mai usor sa scriu pe tema asta un capitol, sau un articol separat.

Ce vreau sa subliniez aici e ca sfaturile pentru cineva care cauta succesul in trading, se aplica in orice domeniu, si nu difera cu mult, de ce e de facut in general in viata, pentru a avea succes.

Profilul unui candidat la pozitia de trader de success: sa aiba un echilibru stabil in viata. Sa dezvolte o relatie sincera cu sine, de autocunoastere. Sa aiba prietenii si relatii cu cei din jur. Sa aiba preocupari profesionale, interese si hobby-uri, separat de trading. Sa simta acest echilibru si incredere in sine, la nivel mental, emotional si fizic. De ce toate astea? Pentru ca de la toate nivelurile de interactiune in viata, va primi un feed-back, despre ce merge si ce nu merge, ce are de ajustat. Obiceiul de a cauta si culege feed-back si capacitatea de o face intr-un mod obiectiv si sincer, sunt MUST-uri (absolut necesare) cand incepe trading-ul. Trader-ul in devenire trebuie sa dezvolte o relatie sincera si profunda cu realitatea.

Incepi sa tranzactionezi. Trading-ul vine cu particularitatea unui feed-back instantaneu si de mare impact emotional: ai in fata ta, pe ecran, rezultatul actiunilor tale: ori castigi, ori pierzi si vezi asta la orice moment. Asta este socant! Cel putin pentru majoritatea oamenilor. Nici un sistem de educatie de pe fata pamantului nu te invata sa faci fata la un feed-back emotional de asemenea intensitate! Sfatul? Trebuie investit intai in educatie (mental-psihologie si tehnica-metoda) si apoi pus in practica gradual, fara graba, pentru testarea emotiilor si a reactiilor in ambele directii: si exaltarea/supra-increderea care vine cu castigurile si durerea/experienta remanenta a pierderii.

Un incepator nu trebuie sa inceapa cu o imagine in minte (pre-conceptie) despre unde trebuie sa ajunga, de genul - ce randament va avea la sfarsitul lunii sau anului. Trebuie sa invete mult si sa testeze. Ar putea sa descopere ca nu e pentru el (pur si simplu pentru ca nu-i place in raport cu ce asteptari avea) si ca e mai potrivit sa ramana doar investitor ocazional (ceea ce e foarte frumos si benefic). Pentru asta trebuie realism si sinceritate cu tine.

Trading-ul este, ca orice alta activitate care vine din pasiune, o calatorie de cunoastere si auto-cunoastere. Trebuie sa ai echilibrul sa poti sa te opresti pe drum, sa te uiti in jur si sa te bucuri de ce faci, de experientele prin care treci si apoi sa pleci mai departe. Daca reusesti sa-l vezi ca pe o calatorie si sa te bucuri de fiecare peisaj de pe traseu, fara sa te gandesti prea mult la destinatie, atunci continua. Daca nu, mai bine opreste-te.

Trading-ul ascunde un potential business profitabil, pentru cine face pasii si eforturile de a-l trata ca pe un business. Poate aduce independenta financiara si multe libertati. Poate deschide posibilitati cum nimic pe lumea asta nu mai ofera. In calatoria sa, trader-ul adapteaza stilul de trading, personalitatii sale.

As incheia aici, pe tema unui mit: trading-ul nu ascunde o cale de imbogatire rapida!

Singurele exceptii aici, ar putea fi “Maria, vanzatoarea” si “proprietarul de restaurant” din recamele hilare de pe Internet, care se imbogatesc in timp ce fac si altceva, sau si mai intrigant, in timp ce dorm (sic !). Trebuie sa mai si glumim, din cand in cand…

Wall-Street: Exista un secret al succesului?

Mihai Vasiliu: Exista un mare secret in trading si anume ca nu exista nici unul. Dar trebuie sa incepem cu “exista un secret”, pentru ca, peste tot in lumea asta, oamenii nu vor sa creada ca nu exista. Asa dam macar o sansa, sa aiba rabdare si sa asculte. De fapt, ce nu vor sa creada, este ca investitiile si trading-ul ca activitati, au aceleasi cai spre success ca orice alta meserie sau business.

Pentru a ajunge sa faci performanta, ai de parcurs niste pasi si de facut niste eforturi. Gradul de performanta si deci de succes, difera de la individ la individ si deasemenea, succesul proriu si-l defineste fiecare cu el, in fata oglinzii, cu extrasul de cont in mana. Numitor comun si unanim acceptat in industrie este ca, daca pierzi bani sau nu produci nimic, nu poti spune ca ai success. Daca incepi sa faci constant, an de an, pentru mai multi ani la rand, macar 20% pentru un cont de tranzactionare de 5 sau 6 cifre, poti sa te gandesti la success.

Succesul meu sta intr-o combinatie de: investitie permanenta in educatie; disponibilitate mentala pentru autoanaliza permanenta; disponibilitate financiara si de timp.

Wall-Street: Care au fost cele mai mari greseli facute in activitatea de investitor? Ce lectii ati invatat?

Mihai Vasiliu: Una din greselile mari pe care le-am facut, a fost sa tranzactionez pe o piata (cea a metalelor pretioase, pe simbolul /SI – futures pe Argint) pentru care nu m-am pregatit (nu o intelegeam suficient). Deci lipsa de educatie (tehnica), specifica pietei.

Cea mai mare greseala am facut-o timp de cativa ani, la inceputul activitatii de investitor, cand tranzactionam fara sa am educatia mentala/de psihologie, necesara in acest domeniu. Dupa ce am platit pretul lipsei de educatie, am luat si lectia: nu e nimic mai important ca educatia si ma refer la psihologia specifica trading-ului si investitiilor.

Atunci am primit si raspunsul la intrebarea de ce un sistem de trading performant, pus in mana unui trader nepregatit mental, duce invariabil la pierderi. Pentru acelasi motiv, un sistem de trading mediocru, pus in mainile unui trader disciplinat, poate produce bani.

Wall-Street: Cum au fost ultimii 4 ani pentru tine? Ati pierdut bani?

Mihai Vasiliu: Ultimii 4 ani au fost cei mai buni ani.

Exista un indicator absolut (in sensul de obiectivitate 100%), a rezultatelor unui investitor sau trader. Se cheama Equity Curve. Adica curba, “profilul”, contului de tranzactionare. Este reprezentarea grafica pe scara timpului, a valorii zilnie, saptamanale, lunare, etc. a contului, de-a lungul duratei de activitate.

Daca aceast profil de forma unei curbe se indreapta in sus si cu cat panta este mai abrupta, inseamna ca lucrurile merg in directia buna. Daca este orizontala sau se indreapta in jos, inseamna ca ceva nu merge si vrei sa iei masuri. Equity Curve se poate extrapola ca principiu si calibra, pentru a masura succesul in multe arii din viata.

Wall-Street: Bursa locala da semne ca a intrat intr-o noua era, in contextul privatizarilor companiilor de stat si a schimbarilor din conducerea BVB. Care sunt asteptarile dvs de la piata locala, in anii urmatori?

Mihai Vasiliu: Am un optimism rezervat in privinta intrarii intr-o noua era. As fi bucuros sa intre pentru inceput intr-un nou deceniu; adica sa porneasca pe acest drum, pe principiul drumului de o mie de mile, care incepe cu prima mila. Sper sa vedem privatizarile, conform cu calendarele anuntate. M-as bucura ca situatia economica si contextul politic intern si international, din preajma datelor de listare, sa fie favorabile si sa intretina un apetit cat mai mare al investitorilor. As fi bucuros sa vad mai multi investitori persoane fizice si mai ales unii noi, astfel inca cifra aceea, rusinos de mica, de 3.000 de investitori, sa se dubleze. O dublare ar inseamna mai nimic la populatia Romaniei. Imaginati-va ce ar insemana insa pentru piata.

Schimbarile din CA a BVB sunt de bun augur. Cunosc membrii ai CA actual, care si-ar dori listarile ieri (daca s-ar putea) si sunt motivati sa ridice orice bariera ar aparea. Exista deci mult potential acolo si le doresc sa gaseasca energia, inspiratia si caile sa schimbe lucrurile in mai bine.

Ar fi de dorit sa numeasca cat mai repede un director general, care sa puna in aplicare directii de dezvoltare pragmatice, pentru o perioada de trei ani. Apoi, echipa sa manageriala, ar trebui investita cu incredere, sustinuta la bine si la greu si lasata sa-si faca treaba. Este imaginea de ansamblu care conteaza acum si dezvoltarea accelerata a pietei de capital. Perfectiunea detaliilor trebuie lasata pentru mai tarziu.

Coagularea factorilor externi BVB-ului, ar fi insa munca cu adevarat grea, si ar fi de dorit, in opinia mea, sa fie coordonata tot din cadrul Bursei. De exemplu - un department raportand direct CEO-ului: oameni cu experienta dovedita in managementul educatiei, marketing, comunicare si vanzari.

Acest grup ar trebui sa aiba exclusiv responsabilitati in zonele de educatie a pietei la nivel national, promovare prin campanii continue a pietei de capital, lobby concertat (sustinut constant) la nivel politic si strangerea sub acelasi acoperis, a tuturor factorilor de influenta. Factori de influenta care, nu numai ca si-au dorit /(au pretins ca is doresc) in toti acesti 15 ani - dezvoltarea pietei de capital, dar sunt si beneficiarii directi ai acestei potentiale dezvoltari (!!): Statul, asociatia brokerilor, fondurile de pensii, CNVM, asociatiile analistilor financiar – bancari, a investitorilor, presa, etc.

Stiu ca asta e mai usor de zis decat de facut. Dar … poate ar fi timpul pentru o schimbare.

Wall-Street: Care credeti ca sunt ingredientele de care bursa are nevoie pentru a ajunge competitiva in regiune?

Mihai Vasiliu: BVB este un business privat si in primul rand trebuie sa faca profit pentru actionarii sai, caci pentru asta exista orice business privat. Discutia pleaca de la a te dezvolta profitabil si a fi stabil pe piata locala, pentru a avea planuri catre cea regionala. Dupa ce local lucrurile merg bine, ca un pas natural, actionarii-si pot dori sa creasca si mai mult valoarea business-ului lor si sa-l transforme intr-unul competitiv la nivel regional. Iar dupa ce-si doresc, ar fi bine de pus si pe hartie, si sa devina o directie strategica.

Ca sa devina competitiva regional, BVB are nevoie de emitenti, instrumente, market makeri, volume si infrastructura pentru a atrage investitorii. Asta ar atrage si mai multi emitenti si deci venituri din listare, market makeri si volume si … roata s-ar invarti prin aparitia de noi investitori.

Din peisaj nu ar trebui sa lipseasca educatia investitionala si promovarea constanta a pietei de capital, in sarcina bursei. Eu as face o Universitate a Investitorilor, sub forma unei platform de educatie online, finantata UE sau privat/mixt. Cu costuri de implementare si mentenanta absolute justificate raportate la rezultate si impact, toti romanii ar putea beneficia de educatie bursiera, prin tehnici atat de moderne de invatare.

Platforma educationala ar avea 2 niveluri de educatie: (1) cea de baza – gratuita si accesibila oricarui roman ; (2) avansata – la un pret accesibil, pentru cei ce doresc mai mult (am avea deci si o componenta de auto-finantare partiala, dar accentul l-as mentine pe “educatia bursiera gratuita, pentru orice roman”). Sigur, asa ceva trebuie marketat si promovat masiv. Proiectul ar avea beneficii mari pentru piata si cred ca ar elimina bariere de lipsa de cunoastere, mentalitate si psihologice care, determina astazi pe multi romani sa stea departe de bursa si sa-si tina banii, de exemplu, in banca. Imaginati-va doar, cum in urma educatiei prin acest proiect, (doar!) 6.000 de romani, devin noi investitori pe bursa. Ce se intampla cu numarul actual de investitori? Creste cu 200% !

Cred ca astea sunt lucruri concrete care se pot face in piata noastra de capital, in timp ce mai vorbim despre modelul polonez si mai citam despre succesul altora din regiune si din lume.

Continuarea modernizarii pietei de capital ar putea astfel avea loc prin puterea unui exemplu, tocmai in cadrul institutiei care este centrul sau.

Credit foto: Vlado/Freedigitalphotos.net

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Educație Bursiera »


Setari Cookie-uri