Bancile au realizat subscrieri de 544,5 milioane de lei, scrie Mediafax.

Cea mai recenta licitatie pentru titluri cu aceeasi scadenta a fost realizata luna trecuta, cand Trezoreria statului a vandut titluri de 250 milioane lei, cu un randament de 6,53%.

Ministerul Finantelor intentioneaza sa atraga in noiembrie 3,55 miliarde lei prin vanzarea de titluri de stat pe piata interna, cele mai multe licitatii urmand sa fie organizate pentru vanzarea de obligatiuni.

Citeste si:

Astfel, in sase din cele opt licitatii programate in noiembrie, administratorii datoriei publice vor sa vanda obligatiuni, cu scadenta cuprinsa in intervalul 2-15 ani, in valoare cumulata de 1,95 miliarde lei.

Tot pentru luna noiembrie, respectiv vineri, Trezoreria va redeschide o emisiune de obligatiuni denominate in euro cu scadenta in mai 2014, prin care vrea sa atraga de pe piata locala 150 de milioane de euro.

Ministerul Finantelor a imprumutat in acest an 49 miliarde lei din piata locala. Aceasta suma se completeaza cu emisiunile in valuta de 2,67 miliarde euro si 2,25 miliarde dolari, prin emisiuni de titluri pe piata SUA.