In jurul orei 16:30, euro era schimbat la 4,3610 - 4,3620 lei, cu peste un ban sub nivelul de miercuri seara, cand schimburile se perfectau la 4,3720 - 4,3730 lei/euro, potrivit Mediafax.

La deschidere, euro era cotat la 4,3720 - 4,3740 lei, iar primele transferuri au dus cursul pana la un maxim de 4,38 lei/euro, pe volume de transfer reduse.

Cotatiile au coborat spre finalul zilei, dupa licitatia in care Finantele au vandut obligatiuni pe zece ani.

Ministerul Finantelor a imprumutat joi 1,1 miliarde lei prin obligatiuni pe10 ani, cu 80% mai mult decat si-a propus, la un randament mediu de 5,71%, reprezentand cel mai redus nivel platit vreodata pentru aceasta scadenta.

Randamentele au intrerupt trendul ascendent la jumatatea lunii decembrie, insa anuntul JP Morgan de saptamana trecuta privind includerea obligatiunilor Romaniei intr-un indice al bancii au accentuat apetitul investitorilor pentru obligatiunile in lei.

Banca Nationala a Romaniei (BNR) a publicat joi un curs de referinta de 4,3724 lei/euro, apropiat de cel de miercuri. In sesiunea precedenta cursul a fost de 4,3727 lei/euro, marcand a patra zi de crestere.

Citeste si:

Leul s-a apreciat semnificativ saptamana trecuta, pe fondul interesului jucatorilor straini pentru titlurile de stat in lei. In sesiunea de joi, 17 ianuarie, cursul a atins minimul ultimelor 12 luni, respectiv 4,3351 lei/euro. Raportat la nivelul de joia trecuta, leul s-a intarit cu 1,8% de la inceputul anului.

Pentru moneda americana, referinta a urcat foarte usor, de la 3,2808 lei/dolar la 3,2812 lei/dolar.

In acelasi timp, referinta pentru francul elvetian a scazut la 3,5268 lei/franc, de la 3,5334 lei/franc miercuri.

Cursurile de referinta leu/dolar si leu/franc sunt calculate de Banca Nationala a Romaniei in functie de paritatea leu/euro si ratele de schimb euro/dolar si euro/franc.

Dobanzile pentru plasamentele cu scadenta la o zi au urcat la 5,34 - 5,84%, iar randamentele la o saptamana se plasau la 5,40 - 5,90%.