Wall-Street.ro: Cum caracterizati evolutia pietei fondurilor de pensii private in 2012, din punct de vedere al tendintelor? Si cum a inceput 2013?

Marius Popescu: 2012 a fost inca un an de succes pentru sistemul de pensii private, in pofida tuturor turbulentelor economice, financiare si politice. Sistemul a continuat sa se dezvolte frumos, sa creasca si sa inregistreze rezultate investitionale foarte bune pentru participanti dovedind, o data in plus, ca merita atat increderea populatiei, cat si a decidentilor politici. Astfel, fondurile de pensii private obligatorii au inregistrat un randament mediu de 10,5%, activele nete administrate de cele 9 fonduri inregistrand un plus de 50% fata de anul precedent, pana la aproape 2,2 miliarde de euro. Si fondurile din pilonul facultativ au avut o evolutie foarte buna, inregistrand un randament mediu anual de 9,96% si o crestere de 37% a activelor administrate (pana la 135 milioane de euro).

As nota totusi faptul ca evolutia Pilonului III este inca sub potenialul sau real, presiunile pe care realitatile economice le pun asupra companiilor si veniturilor individuale disponibile pentru economisire limitand efectele tratamentului fiscal favorabil de care se bucura Pilonul III.

Anul 2013 a inceput cu o veste buna pentru participanti, respectiv confirmarea cresterii la 4% a contributiei virate in Pilonul II, care duce la o acumulare mai rapida de fonduri in conturile lor personale, dar si cu perspectiva unui alt an marcat de un context economic international instabil.

WS.ro: Cipru a devenit a cincea tara din UE care solicita ajutor dupa Irlanda, Portugalia, Spania si Grecia. Exista o expunere importanta a portofoliilor fondurilor de pensii pe una dintre aceste tari, sau la vreo banca cu probleme?


M.P.:
Numai administratorii individuali pot face aprecieri privind structura portofoliilor individuale ale fondurilor de pensii, nefiind in misiunea APAPR sa detina astfel de informatii. Daca ne referim strict la Fondul Administrat de ING, acesta nu are expunere pe niciuna dintre tarile mentionate.

WS.ro: Este posibil un nou crash, precum Lehman Brothers? Care este opinia dumneavoastra despre situatia acestor state si masurilor adoptate de catre UE?


M.P.:
Evenimentele recente din Cipru demonstreaza, o data in plus, ca economiile europene sunt inca sub presiune si pot aparea oricand situatii neprevazute. Totusi, nu poate exista o comparatie a acestor situatii punctuale cu Lehman Brothers, din mai multe motive. Pe de o parte, importanta sistemica si legaturile Lehman cu sistemul financiar global erau mult mai mari ca ale unei tari precum Cipru, sa spunem, colapsul Lehman Brother fiind urmat de luni intregi de panica economica si piete financiare in dervia. Apoi, asa cum demonstreaza si situatia recenta din Cipru, UE se afla intr-o pozitie mai solida pentru a gestiona eventuale situatii tensionate, avand - dupa situatiile din Grecia si Cipru - un set de masuri de contracarare a efectelor pregatit si "testat".

Nu in ultimul rand, la nivel european au fost deja adoptate masuri politice puternice si un pact fiscal dur, iar in tarile „cu probleme” (precum Spania sau Italia) au venit la putere noi guverne si au fost initiate programe de redresare economica. Dincolo de situatiile punctuale care mai pot aparea, sunt increzator ca se va gasi vointa politica pentru rezolvarea problemelor la nivel european si global.

WS.ro: Asadar, care ar fi riscurile actuale pentru portofoliile fondurilor de pensii?

M.P.: Pe termen lung, rezultatul actualei crize ar trebui sa fie o lume mai prudenta si mai echilibrata, iar fondurile de pensii private, care sunt prin definitie actori responsabili si prudenti in interesul participantilor lor, vor avea de castigat din reasezarea lumii financiare pe baze mai sustenabile.

Pe termen scurt, pentru portofoliile fondurilor de pensii riscurile induse de astfel de situatii sunt doar indirecte, in masura in care incertitudinea afecteaza increderea investitorilor, induce un comportament de aversiune fata de active riscante si o noua scadere in special a pietelor de actiuni. Nu cred insa ca vom mai vedea scaderi pe masura celor intalnite cel mai recent in a doua parte a lui 2011, deoarece autoritatile europene, si in special BCE, par determinate sa foloseasca toate instrumentele de care dispun pentru a contracara o erodare masiva a increderii pe pietele financiare.

Citeste si:

Per ansamblu, e important de observat insa ca, in pofida tuturor turbulentelor din zona euro, deloc putine si deloc mici in ultimii ani, fondurile de pensii din Romania au obtinut si continua sa obtina rezultate investitionale foarte bune, in conditii de risc redus, caracteristica esentiala a acestui sistem. Astfel, de la infiintare si pana in prezent – perioada care s-a suprapus crizei - fondurile de pensii de Pilon II (lansate in luna mai 2008) au inregistrat un randament mediu anualizat de 11,45%, in timp ce fondurile de Pilon III (lansate in luna mai 2007) au obtinut un randament mediu anualizat de 7,74%.

WS.ro: Cum vedeti oportunitatile pe termen scurt si lung pentru pensiile private?

M.P.: Sistemul de pensii facultative a evoluat in cei aproape sase ani de la lansare sub potentialul sau real si sub asteptarile initiale ale industriei, in principal din cauza gradului ridicat de noutate si a contextului economic general nefavorabil. Sunt ferm convins insa ca, odata ce situatia economica se va stabiliza si veniturile populatiei vor reincepe sa creasca, oamenii vor deveni tot mai constienti de nevoia de a economisi pe cont propriu pentru pensie. In plus, pe masura ce presiunile asupra companiilor se vor diminua, ma astept la cresteri mai accelerate si in zona corporate, dat fiind ca pensia facultativa este un beneficiu extrasalarial care se bucura de cel mai atractiv tratament fiscal. In acest context, credem ca implicarea pozitiva a autoritatilor prin masuri de eficientizare in continuare a mecanismelor acestei piete ar putea impulsiona dezvoltarea mai rapida a pietei.

De aceea, la nivel de Asociatie am inceput deja un dialog constructiv cu autoritatea de reglementare si am propus CSSPP un set de solutii de revigorare a sistemului de pensii facultative. Propunerile APAPR se refera, printre altele, la dezvoltarea de servicii online pentru participanti, la masuri de diminuare a birocratiei (de ex. scaderea numarului de formulare care trebuie completate de clienti cand reduc, intrerup sau reiau plata, extinderea termenelor etc.), la flexibilizarea frecventei de plata, permiterea de contributii de valoare diferita (fara a fi necesara documentatie suplimentara), permiterea de contributii in avans, promovarea vesting-ului (care sa permita reducerea in timp a conturilor corporate inactive), elaborarea de catre CSSPP si/sau de catre APAPR a unui „calculator online de pensii” care sa poata simula niveluri de pensie viitoare, pentru a ajuta publicul-tinta al pensiilor facultative sa isi dimensioneze corect nevoia reala de economisire suplimentara.

In ceea ce priveste Pilonul II de pensii, respectarea calendarului initial de crestere a contribtiilor si asigurarea stabilitatii cadrului legislativ sunt premise esentiale pentru cresterea si consolidarea in continuare a sistemului. In plus, continuarea demersurilor de informare si educare, care sa implice atat jucatorii din piata cat si autoritatile, va duce in timp la crearea unei imagini mai clare in randul populatiei a pensiilor administrate privat si, totodata, la o de responsabilizare a romanilor fata de propriul viitor financiar. Dat fiind ca participarea in sistemul de pensii administrate privat nu presupune costuri si eforturi suplimentare pentru participanti, multi nu isi exprima o optiune pentru un fond si sunt, ca atare, repartizati aleatoriu. Implicarea fiecaruia in alegerea informata si deliberata a fondului privat la care va participa reprezinta, in fapt, o decizie cu privire la propriul viitor, prin care fiecare dintre noi ne putem pregati mai bine mijloacele financiare pentru un trai decent la pensie.

WS.ro: Care ar fi amenintarile industriei de pensii private din Romania?

M.P.: Dezvoltarea constanta a sistemului depinde in mod intrinsec de finantarea si alimentarea sa in continuare cu contributii cel putin la nivelul stabilit – o decizie care depinde intr-o mare masura de factorul politic. În aceste conditii, stabilitatea si predictibilitatea legislativa reprezinta reperele de baza pe care industria le doreste nu doar in 2013, cat si pe termen mai lung. Decizii mai putin favorabile sistemului privat de pensii, asa cum au existat in trecut, par totusi depasite acum, cu atat mai mult cu cat si organismele financiare internationale si autoritatile europene transmit constant mesaje de sustinere si incurajare a reformelor sistemelor nationale de pensii.

WS.ro: Care va fi tendinta in industrie, asa cum o percepeti la nivel de asociatie?

M.P.: Ma astept ca, per ansamblu, 2013 sa aduca o continuare fireasca a evolutiilor pozitive inregistrate anul trecut, fara prea multe „evenimente” noi, in conditiile in care arhitectura sistemului este completa si sistemul consolidat. La sfarsitul anului 2013, sistemul de pensii private va ajunge sa administreze active nete de peste 3 miliarde de euro, in beneficiul a peste 6,3 milioane de participanti, potrivit estimarilor APAPR.

Dintre proiectele legislative aflate in dezbatere, speram ca anul acesta sa aduca adoptarea legii de plata a pensiilor private si finalizarea procesului de integrare a personalului bugetar de ordine publica si siguranta nationala in Pilonul II - restul parametrilor sistemului fiind in acest moment deja setati.

Cine este Marius Popescu, presedintele APAPR si CEO al ING Pensii?

Marius Popescu (38 de ani) are o experienta de 12 ani in domeniul financiar, in ultimii 7 ani dezvoltandu-si cariera in cadrul ING. S-a alaturat echipei ING in 2005, ca manager de investitii al ING Asigurari de Viata, pentru ca in 2008 sa preia mandatul de director general al ING Investment Management Romania. In aceasta calitate, responsabilitatile sale au fost legate in principal de coordonarea investitiilor romanesti ale fondurilor ING domiciliate in Luxemburg. Incepand cu anul 2010 a preluat functia de CEO al ING Pensii, iar din 2012 este presedinte la APAPR.

Anterior, a lucrat timp de patru ani ca analist financiar pentru General Motors in SUA. Marius Popescu are certificarile CFA (Chartered Financial Analyst, fiind membru al Toronto CFA Society si CFA Romania), ACCA (Chartered Certified Accountant), CGA (Certified General Accountant, membru al CGA Canada) si este absolvent MBA la Saint Mary’s University in Halifax, Canada.