"Am incheiat 2013 cu un profit net de 5,5 milioane de lei. In ceea ce priveste business-ul, am redus semnificativ ponderea RCA, pe care am reusit sa o compensam cu alte tipuri de asigurari non-auto si CASCO. Am reusit performanta de a avea un portofoliu echilibrat, cu o pondere majoritara non-auto. In 2013, ponderea segmentului de asigurari non-auto a fost de aproape 60%, ceea ce ne asigura un business sanatos, pe termen lung.", a declarat Adrian Marin (foto), CEO, Generali Romania.

La nivelul volumului total de prime brute subscrise s-a inregistrat o usoara scadere de 2% fata de 2012, compania ajungand la 439 milioane de lei. Segmentul asigurarilor generale a atins un volum de prime brute subscrise de 354,6 milioane de lei (-3%), iar cel al asigurarilor de viata a fost de 84,4 milioane de lei, in crestere cu 1%.

Crestere pe toate liniile de asigurari strategice

In cazul asigurarilor generale, Generali Romania a inregistrat crestere pe toate liniile de business strategice. Astfel, in cazul asigurarilor CASCO, compania a raportat un avans de 19% in 2013, primele brute subscrise din asigurarile CASCO ajungand la 145,5 milioane de lei. Pe segmentul asigurarilor generale corporate, subscrierile au totalizat 87,1 milioane de lei, in urcare cu 2% comparativ cu nivelul inregistrat in 2012. Dintre asigurarile corporate, asigurarile tehnice au raportat o crestere de 7%, la 37,5 milioane de lei, iar politele de raspundere civila de 7%, la 13,7 mil. de lei.

Asigurarile pentru intreprinderile mici si mijlocii (IMM) au inregistrat o crestere de 9% in 2013, pana la 9,6 milioane de lei, pe fondul campaniei derulate in perioada octombrie-decembrie a anului trecut, cand Generali a lansat asigurari personalizate pentru scoli si gradinite, saloane de frumusete, birouri si cabinete, hoteluri si magazine alimentare.

Citeste si:

Asigurarile Travel au raportat un avans de 11% anul trecut, inregistrandu-se prime in valoare de 14,5 milioane de lei, crestere sustinuta si de vanzarile directe on-line, prin site-ul dedicat generalitravel.ro. Pe asigurarile de locuinte s-a inregistrat o usoara scadere, de 5%, pana la 55,6 milioane de lei, influentata de reintroducerea obligativitatii incheierii asigurarilor de locuinta.

Asigurarile de viata, avans de 1%

Primele brute subscrise de Generali Romania pe segmentul asigurarilor de viata au crescut cu 1% anul trecut, pe fondul avansului de 9% inregistrat de asigurarile de viata de grup de tip employee benefits, pana la aproape 24 milioane de lei.

"In 2014, vom accelera procesul de eficientizare a companiei pentru un business sanatos si profitabil. In acest an, vrem sa crestem profitabilitatea companiei prin verticalitate in privinta politicii de tarifare, adica preturi corecte pentru riscurile asumate, selectie atenta a riscurilor, servicii de calitate atat la subscriere, cat si la despagubire. Clientul va ramane in continuare in centrul actiunilor companiei si toate masurile pe care le vom adopta vor fi in beneficiul acestuia. In ansamblu, tinta pentru 2014 ramane profitul, deoarece numai o companie profitabila poate sa investeasca, sa se dezvolte si sa ofere produse si servicii de calitate asiguratilor sai", a declarat Adrian Marin.

In privinta liniilor de business pe care Generali Romania va miza in 2014, acestea raman asigurarile de viata de tip employee benefits, asigurarile CASCO, asigurarile generale corporate, asigurarile pentru IMM, asigurarile de locuinte si asigurarile Travel.