"Rezultatele de la mijlocul anului trecut,pe fondul lipsei investitiilor si a marilor proiecte de dezvoltare/infrastructura, ne-au facut sa ne asteptam la o contractie a pietei de pana la 10% la nivel de an. Ei bine, piata a recuperat masiv in ultimele sase luni, astfel incat am ajunsla acelasi nivel cu anul 2013, confirmandu-se o stabilizare si o asezare a pietei. Aceasta revenire s-a bazat, in principal, pe cresterea consumului din a doua parte a anului, precum si pe evolutia pozitiva a productiei industriale", a declarat intr-un comunicat Bogdan Rosu, presedintele Asociatiei Romane de Factoring (ARF), potrivit Mediafax.

El apreciaza rezultatul de anul trecut ca fiind "imbucurator" in conditiile in care piata s-a contractat cu circa 6% in 2013, aceasta reflectand ca o oglinda evolutia economiei romanesti. Avansul consumului in a doua parte a anului a fost generat de cresterea increderii populatiei, dar si in urma deblocarii unor disponibilitati financiare, in special in sectorul bugetar.

"Pentru aceasta tendinta avem un indicator foarte fidel in factoringul intern pe zona de FMCG, a carei pondere in totalul operatiunilor de factoring a fost de 15,15%, in crestere fata de 2013si 2012, cand se situa la 12 procente. Asadar, cresterea factoringului in zona FMCG a fost direct generata de consum", spune Bogdan Rosu.

Sectorul constructiilor, cel mai finantat prin factoring

Sectorul constructiilor a fost in continuare cel care s-a finantat cel mai mult prin factoring intern, cu o pondere de 23,82% din totalul operatiunilor, insa in scadere de la 32,8% in 2013, confirmand nivelul foarte scazut al investitiilor si proiectelor derulate anul trecut, dar si unul inca ridicat de neperformante pe acest sector, de 28% din total finantari, potrivit datelor BNR.

In schimb, cel mai putin s-a finantat prin factoring intern sectorul farmaceutic, cu o pondere de 2,5% in totalul operatiunilor.
"In continuare, sectorul farma are mare nevoie de factoring, iar potentialul este enorm aici. Din pacate, intarzierile mari la plata de la beneficiarii finali si birocratia cu privire la cesionarea creantelor asupra caselor de asigurare, fac aproape imposibila accesarea de catre furnizori (importatori si distribuitori) a unor astfel de finantari", a explicat pretedintele ARF.

Citeste si:

Alte cresteri s-au consemnat in sectorul metale,chimicale si reciclare, a carui pondere a urcat de la 4,72% in 2013 la 8,72% si in transporturi, care a ajuns la 7,58%, de la 6,2%. Piata auto, care a raportat cresteri substantiale anul trecut, atat la export, cat si la import, isi reflecta aceasta tendinta si in ponderea pe care o detine in totalul operatiunilor de factoring de import, de 27,58%, si in cele de export, de 11,98% din totalitatea rulajelor realizate.

Cele mai mari volume derulate prin factoring provin de la companii care au cifre de afaceri de peste 50 de milioane de euro (43,3%), urmate de firmele cu afaceri intre 5 si 50 de milioane euro (36,4%) si cele cu afaceri sub 5 milioane euro (20,3%).

A crescut volumul derulat de catre companiile mari

"In ceea ce priveste categoriile de companii care s-au finantat prin operatiuni de factoring in 2014, am remarcat doua tendinte. Prima arata ca a crescut volumul derulat de catre companiile mari, cu afaceri de peste 50 de milioane de euro, ceea ce inseamna ca la acest nivel exista o nevoie din ce in ce mai accentuata a externalizarii serviciilor de colectare si de administrare a clientilor. O alta tendinta se refera la companiile din categoria IMM, cu afaceri anuale de sub 5 milioane de euro, care au accesat factoringul mai putin ca in 2013. Acesta este un efect al competitivitatii scazute, dar si al nivelului mare de risc asociat, care se reflecta in cerere eligibila redusa din partea companiilor de acest profil", a precizat Bogdan Rosu.

Comportamentul la plata al debitorilor se imbunatateste semnificativ ca urmare a cesunii de creante specifice contractelor de factoring, astfel ca termenului de plata se reduce, intarzierea medie la plata fiind cu circa 7% mai mica fata de 2013, potrivit datelor ARF. Asociatia are ca membri Access Financial Services IFN, Banca Comerciala Romana, Banca Transilvania, BRD - Groupe Societe Generale, IFN Next Capital Finance, ING Bank, Raiffeisen Bank, Romfactor, Unicredit Tiriac Bank.