"Privind in interiorul sectorului, societatile de leasing ale marilor grupuri bancare ar putea beneficia suplimentar, doar adoptand o privire de ansamblu asupra bazei comune de clienti, pentru a muta anumite IMM-uri de la o finantare bancara la o finantare prin leasing", apreciaza Oana Petrescu, coordonator al studiului, Delloite Consultanta.

Leasing-ul reprezinta, in general, un instrument financiar pe termen mediu utilizat pentru achizitionarea de active noi sau second-hand, cunoscut si sub numele de finantare pe baza de active, deoarece dreptul de proprietate asupra activului confera o garantie suficienta pentru accesarea finantarii in majoritatea situatiilor. Ca urmare, devine o solutie convenabila pentru companiile care nu indeplinesc criteriile de eligibilitate ale bancilor pentru creditare.

Desi IMM-urile sunt considerate a fi coloana vertebrala a economiei, acestea au la dispozitie o gama limitata de instrumente financiare, din cauza conditiilor restrictive de eligibilitate in contractarea creditelor de la bancile comerciale. "In mod obisnuit, in pietele emergente, IMM-urile nu dispun de suficiente garantii colaterale sau de un istoric de creditare si astfel nu pot accesa finantare bancara clasica, in timp ce cadrul de finantare a activelor specific operatiunilor de leasing ofera posibilitatea de a achizitiona o gama larga de active necesare dezvoltarii activitatii companiei", arata autorii studiului de analiza a sectorului de leasing financiar.

Leasing-ul, barometru in evolutia economiei

Criza financiara a afectat si piata de leasing din Romania, acestea suferind cea mai abrupta contractie in regiune, iar gradul de penetrare a leasing-ului financiar in PIB a fost de 4,8% in 2008 vs. 1,5% in PIB in 2013. Desi economia Romaniei a inregistrat crestere semnificativa (7,3%) in 2008, valoarea contractelor noi de leasing a scazut (-3%), inregistrand prin contractie. Din cauza maturitatii reduse a pietei de leasing, coroborata cu impredictibilitatea cadrului legislativ, ritmul de crestere nu a putut fi sustinut pe termen lung, cu atat mai mult cu cat Codul Fiscal a suferit modificari la finele lui 2008, cu influenta asupra dezvoltarii leasing-ului financiar.

Momentul vulnerabil al pietei de leasing a fost anul 2009, atunci cand societatile de leasing au fost puternic afectate de criza financiara si noile contracte de leasing au scazut puternic la 1,3 miliarde de euro de la aproape 5 miliarde de euro in 2007. De atunci, valoarea anuala totala de contracte noi de leasing nu a inregistrat variatii considerabile, ceea ce a reflectat o oarecare stabilizare a pietei de leasing, desi conditiile economie au fost dificile, prin reducerea facilitatilor fiscale si contractia cererii de creditare a companiilor pentru echipamente si vehicule.

Impactul pietei de leasing asupra economiei

"Piata de leasing are un impact pozitiv asupra economiei in Romania. Astfel, putem spune ca exista potential de crestere a averii nationale cu ajutorul activitatii companiilor de leasing. La randul lor, jucatorii din leasing au, de asemenea, un rol important in cresterea economica la nivelul Romaniei. Astfel, putem afirma ca un sector de leasing sustenabil poate oferi Romaniei sansa de a experimenta o crestere economica mai rapida", spun autorii studiului Deloitte.

Daca nu ar fi extat leaing-ul, producatorii intermediari ar fi avut doar cantitati mai mici de resurse (la un nivel reprezentat de albastru inchis, precum si niveluri mai mici de productie. Companiile de leasing au laes sa "parieze" pe sectoarele care genereaza crestere economica, precum agricultura, undese inregistreaza cea mai mare rata de multiplicare a investitiilor, si sectorul serviciilor, unde bancile au o penetrare mai redusa, dar au continuat sa pastreze expuneri ridicate si in industrie si contructii. Asadar, in perioada 2007-2012, leasing-ul financiar a avut o contributie consolidata de 9,5 miliarde de euro la valoarea totala adaugata creata in economie.

Citeste si:

Defalcat, in perioada 2007-2008, moment in care industria de leasing financiar se afla in plina expansiune, contributia acestui sector la valoarea adaugata a fost de 2,6% din PIB, dar a incetinit spre 0,6% din PIB in perioada 2010-2012, potrivit studiului Deloitte.

Leasing financiar pentru echipamente

Din analiza Deloitte rezulta ca intre 2007 si 2012, leasing-ul de echipamente a adus venituri brute de-a lungul lantului de productie in valoare de 1,2% din PIB pentru intreaga perioada. Cea mai mare contributie la veniturile brute a fost inregistrata in 2007 si 2008, perioada in care contributia leasing-ului pentru echipamente a reprezentat 2,14%, repsectiv 1,97% din PIB. Un sector de leasing sustenabil "poate reprezenta un suport real pentru cresterea economica a unei tari, datorita faptului ca se faciliteaza accesul la finantare pentru o scara mai larga de companii decta cele care indeplinesc cerintele de risc ale bancilor comerciale", arata Deloitte. Astfel, leasing-ul poate stimula crearea de locuri de munca, sa creeze valoare adaugata, sa sporeasca productivitatea muncii si oferta interna si sa faca exporturile mai competitive.

Companiile de leasing din Romania au crescut ponderea finantarii de echipamente in ultimii ani, aceasta detinand in prezent o cota de 26% din totalul pietei de leasing financiar, in timp ce leasingul de echipamente poate ajunge pana la 40% din piata in tarile dezvoltate.

Cresterea valoarii totale a bunurilor finantate prin intermediul operatiunilor de leasing financiar din perioada pre-criza s-a dovedit a fi nesustenabila atunci cand se analizeaza maturitatea pietei de leasing. "Atat cadrul legal cat si cel fiscal in care companiile de leasing opereaza, au fost destul de volatile si imprevizibile. Valoarea scazuta a contractelor noi de leasing finantate in ultimii ani poate fi atribuita cererii scazute de investitii din companii si dificultatilor de reposedare a activelor clientilor aflati in incapacitate de plata. Cadrul legal nu a sprijinit industria leasingului, astfel ca Legea Insolventei si modificarea Codului Fiscal au creat dezavantaje si provocari pentru companiile de leasing", potrivit autorilor studiului Deloitte.

Nu in ultimul rand, industria de leasing recunoaste impactul negativ al unor piete volatile pentru echipamente, masini si imobiliare precum si cresterea competitiei facute de catre alte companii de leasing care nu sunt inregistrate in tara, coruptia si birocratia care afecteaza satisfactia clientilor (de exemplu, in procesul de inregistrare al vehicolelor care este foarte birocratic) precum si procesul indelungat de recuperare a activelor, arata Deloitte.