Secretarul general al Asociatiei de Leasing si Servicii Financiare NeBancare (ALB) a facut aceasta declaratie ca reactie la un comunicat al Consiliului National de Coordonare al Camerei de Comert Imobiliar din Romania (CNCCCIR), publicat luni, in care se sustinea ca instituirea obligativitatii, pentru cei care cumpara bunuri in leasing, de a achita impozitele aferente acestora, in locul societatilor de leasing, potrivit noului Cod Fiscal, contravine Constitutiei.

"tTnand cont de prevederile neconstitutionale din Codul Fiscal, care obliga utilizatorii sa achite impozitul in locul proprietarilor de masini, in cazul contractului, un mare numar de utilizatori de masini folosite in regim leasing sunt lezati in interesele lor legitime de aceste prevederi", se spune in comunicatul de luni al Consiliului National de Coordonare al Camerei de Comert Imobiliar din Romania (CNCCCIR).

CNCCCIR considera ca, in conditiile in care, potrivit articolul 15 din Constitutia Romaniei, legea poate dispune numai pentru viitor, contractele incheiate intre societatea de leasing si utilizator nu pot fi modificate prin acte ale puterii executive, deoarece ele reprezinta vointa partilor.

In replica, secretarul general al ALB a afirmat ca "contractele incheiate de societatile de leasing cu utilizatorii cuprind, in conditiile generale, un articol prin care se prevede faptul ca orice modificari legislative, cu impact direct asupra leasingului, vor fi preluate de catre ambele parti, in functie de modul in care aceste modificari interfereaza cu obiectul contractului". "Este o cutuma general-valabila in cazul contractelor comerciale", a spus, pentru NewsIn, Adriana Ahciarliu.

Camera de Comert Imobiliar a Romaniei mai afirma ca "din moment ce o larga categorie de intreprinzatori este silita sa suporte obligatiile fiscale in locul altei categorii (societatile de leasing), in mod evident se produce o grava discriminare unora si se creaza un privilegiu altora, acela de a nu plati, incalcandu-se articolul 16 din Constitutie, care stipuleaza ca cetatenii sunt egali in drepturi, fara privilegii si discriminari".

"Modificarile la Codul Fiscal au tocmai menirea de a respecta acest articol al Constitutiei Romaniei", a spus, in replica, Adriana Ahciarliu. "Prin aceste modificari, utilizatorii vor fi tratati in mod egal in raport cu Codul Fiscal, iar impunerea taxelor si impozitelor se va face in concordanta cu statutul utilizatorului, de persoana fizica, persoana juridica sau persoana cuprinsa la capitolul scutiri de taxe si impozite din Codul Fiscal", a adaugat secretarul general al ALB.

Camera de Comert Imobiliar a Romaniei mai sustinea ca "legea obliga toti proprietarii de masini, deci si societatile de leasing, sa plateasca taxe si impozite. Noile prevederi ale Codului Fiscal stipuleaza, mai nou, ca aceste societati sunt mai presus de lege, deci in afara ei, iar alti cetateni trebuie sa preia obligatiile lor fiscale". Adriana Ahciarliu a declarat, ca reactie la afirmatiile CNCCCIR, ca, "spre deosebire de finantarea clasica prin credit, leasingul face separare intre proprietatea economica si cea legala. in consecinta, dreptul de proprietate se pastreaza doar in sensul legal, fiind limitat la transferul proprietatii, in timp ce proprietatea economica apartine utilizatorului, care beneficiaza de deductibilitatile fiscale generate de utilizarea bunului, isi inscrie bunul in propria contabilitate si il amortizeaza".

"Aceasta este esenta leasingului financiar, spre deosebire de cel operational, in care finantatorul beneficiaza de aceste avantaje economice si, deci, si de obligatiile aferente proprietatii legale, in timp ce utilizatorul inscrie in contabilitate o simpla cheltuiala cu chiria. Avantajul vine si din faptul ca, la finele contractului de leasing, utilizatorul poate opta pentru transferul de proprietate doar la nivelul valorii reziduale. Prin comparatie cu creditul bancar, unde finantarea sustine o investitie la pretul de achizitie, plus taxe incluse, al bunului, in cazul leasingului financiar, investitia se face la nivelul valorii reziduale, iar plata TVA se face esalonat, pe parcursul contractului de leasing", a spus secretarul general al ALB.

Biris: "Este doar o alta abordare"

"La leasingul financiar, pentru ca la cel operational nu se aplica, utilizatorul, adica cel care achizitioneaza un bun in leasing, este proprietarul de facto al bunului luat in leasing", a declarat pentru NewsIn, analistul economic Gabriel Biris. "in plus, majoritatea contractelor de leasing prevad transferul de proprietate, la sfarsit, catre utilizator. Din acest punct de vedere, masura nu poate fi criticata foarte tare, este doar o alta abordare. in plus, la leasingul imobiliar, noile prevederi permit permit persoanelor fizice sa plateasca impozit la fel ca si la creditul imobiliar, adica semnificativ mai putin decat persoanele juridice", a mai spus Biris.

"In plus, sa nu-si inchipuie cineva ca impozitul, atunci cand era platit de societatea de leasing, nu era suportat de catre utilizator. Acesta era fie inclus in taxa de management, fie facturat separat. in plus, se mai adauga si TVA, ceea ce pentru o persoana fizica reprezinta un cost", a adaugat Gabriel Biris.

Citeste si:

"Singura problema pe care eu o vad este acolo unde impozitul a fost deja incasat prin taxa de management, situatie care poate fi intalnita doar la vehicule, nu si la cladiri. Aici, chiar daca sumele sunt de cele mai multe ori derizorii, ar trebui ca taxa de management sa fie ajustata", a precizat Biris.

Camera de Comert Imobiliar a Romaniei mai sustinea ca punerea in aplicare a acestor prevederi ar putea avea ca efect "neachitarea restului de rate catre societatea de leasing, intrucat platitorul de impozit pe un bun mobil este si proprietar al bunului, potrivit Constitutiei, astfel ca statul roman ar putea sa creeze, prin confuzie, indirect, un drept de proprietate in favoarea utilizatorului, deposedand societatea de leasing de masina. in cazul in care societatea de leasing, urmare a neachitarii ratelor, incearca deposedarea prin forta, conform unor clauze abuzive inserate in contract, de un bun mobil dobandit de utilizator prin intelegerea gresita a noii legi, ar putea incalca, la randul ei, legislatia referitoare la dreptul de posesie si proprietate privata", se mai spunea in comunicatul de luni al CNCCCIR.

In replica, secretarul general al ALB a spus ca "rata de leasing, in cazul leasingului financiar, cuprinde doar principalul (suma neta finantata), la care se adauga dobanda si TVA. Celelalte costuri, precum si beneficiile aferente utilizarii bunului, revin direct utilizatorului. Utilizatorul poate opta pentru plata acestor costuri prin intermediarea finantatorului, caz in care aceste costuri se factureaza separat de factura ratelor de leasing si devin purtatoare de TVA. Ele se pot considera ca fiind o cerinta de finantare si, prin urmare, pot fi si purtatoare de dobanda, dar doar daca partile convin astfel".

"Prin noile prevederi ale Codului Fiscal, se transmite transparenta in facturarea costurilor aferente utilizarii bunului, transparenta care avantajeaza persoanele fizice, acestea fiind scutite de costurile intermedierii. Noile prevederi elimina, totodata, anumite practici incorecte care au existat in piata in ceea ce priveste facturarea unor servicii si costuri in contractul de leasing", a mai spus Ahciarliu.

Potrivit secretarului general al ALB, contractul de leasing este titlu executoriu, prin legea leasingului. "Prin urmare, clauza nu este abuziva, ci vine in aplicarea legii. Ea este singura care dovedeste si protejeaza pastrarea dreptului legal de proprietate asupra bunului si se refera doar la decizia de transfer al proprietatii. Prin urmare, ea dovedeste limpede transferul celorlate riscuri si beneficii catre utilizator, care este proprietar economic al bunului respectiv", a spus Adriana Ahciarliu.

"Un exemplu simplu este cel al vehiculelor finantate in baza unui contract de leasing si utilizate pentru taximetrie: utilizatorul inscrie vehiculul in contabilitatea proprie, il amortizeaza si are deductibilitate la impozitul pe profit. Singurul drept asupra caruia nu poate decide este transferul de proprietate, inainte de plata valorii reziduale", a explicat Ahciarliu.

"Doresc sa mentionez faptul ca amendamentele aduse la Codul Fiscal reprezinta o aliniere, atat la legislatia europeana, cat si la cutuma internationala. Pe de alta parte, modificarile la Codul Fiscal au fost discutate, analizate si convenite cu toti reprezentantii societatii civile, inclusiv cu cei din domeniul imobiliar, in cadrul Comisiei de Dialog Social, pe tot parcursul anilor 2005 si 2006 si nu a fost emisa nici o opinie de acest tip din partea Camerei de Comert Imobiliar a Romaniei", a mai spus secretarul general al ALB.

Potrivit modificarilor aduse de Codul Fiscal, de la 1 ianuarie 2007, la leasingul financiar, impozitul pe proprietate atat in cazul caselor si a terenurilor, cat si a autoturismelor nu se mai plateste de catre societatea de leasing, ci de catre utilizator.

Pentru mijloacele de transport care fac obiectul unui contract de leasing financiar incheiat pana la data de 31 decembrie 2006, utilizatorul trebuie sa se inregistreze la administratia taxe locale pana la 31 ianuarie. Declaratia fiscala trebuie sa fie insotita de copii ale contractului de leasing si certificatului de inmatriculare. Pentru contractele de leasing incheiate dupa 1 ianuarie 2007, locatarul trebuie sa depuna, in cel mult 30 de zile, o declaratie insotita de o copie a contractului de leasing.

Amenzile pentru depasirea termenului de declarare sunt intre 50 si 200 lei, conform Codului Fiscal, iar pentru nedeclarare sunt intre 200 si 500 lei.