Bancile romanesti nu ar trebui sa renunte la avansul pentru creditul ipotecar, deoarece s-ar putea ca piata imobiliara sa cada, ceea ce ar insemna bani pierduti de institutiile de credit, potrivit presedintelui Asociatiei Romane a Bancilor (ARB), Radu Ghetea
"Bancile nu trebuie sa renunte in totalitate la avansul pentru creditul ipotecar, deoarece exista riscul ca in cinci-sapte ani sa ne confruntam cu unele caderi ale pietei imobiliare, asa cum s-a intamplat in alte state", a precizat Ghetea, citat de NewsIn. Dupa parerea lui, aceste fenomene sunt ciclice si se intampla si in alte piete. in acest caz, exista posibilitatea ca bancile sa nu isi recupereze banii, pentru ca garantiile nu sunt suficiente.

Ghetea a aratat ca in prezent piata imobiliara evolueaza foarte bine din punct de vedere al sistemului bancar, deoarece preturile locuintelor sunt in crestere. "O relaxare a bancilor se va observa in zona creditelor ipotecare, in special in zona salariilor mari", considera presedintele ARB. in opinia lui, o persoana cu un salariu de 4.000 euro nu poate avea acelasi grad de indatorare si acelasi avans achitat cu persoanele care castiga 400 euro pe luna. "Un efect ar fi ca, pentru cei cu venituri mici, ar putea creste limita pe carduri. Acest aspect nu va aduce o imbunatatire a situatiei lor, deoarece nu vor deveni mai eligibili ca pana acum".

"Fiecare banca va pregati propriile norme privind acordarea de credite persoanelor fizice", a spus Ghetea. Bancile trebuie sa scoata "din sertare" vechile norme, care nu prevedeau limite de indatorare, si sa le adapteze la conditiile actuale de piata, deoarece veniturile populatiei au crescut si s-au diversificat. Saptamana aceasta sau saptamana viitoare, banca centrala va publicat o norma privind creditarea persoanelor fizice.

Radu Ghetea a mai declarat ca spera ca rezervele minime obligatorii impuse bancilor de banca centrala sa fie reduse pana la jumatatea acestui an, deoarece exista riscul ca unii clienti sa se indrepte catre banci din strainatate. Ghetea, care face parte si din conducerea Alpha Bank Romania, a explicat ca nivelul ridicat al rezervelor minime obligatorii este principala cauza pentru care dobanzile sunt mari in Romania.

In prezent, rezervele minime obligatorii impuse de Banca Nationala a Romaniei (BNR) sunt de 40% din pasivele in valuta ale bancilor si de 20% din cele in lei. Mentinerea unor rezerve minime ridicate face farte din masurile "neortodoxe" ale bancii centrale pentru limitarea expansiunii creditului, insa guvernatorul BNR, Mugur Isarescu a afirmat recent ca efectul lor este diminuat dupa liberalizarea contului de capital, in septembrie 2006. "Masurile neortodoxe aplicate de BNR au functionat bine in 2005 si 2006, insa au aparut multiple modalitati de eludare a acestora. A le intari este un nonsens", a subliniat Isarescu.

Ghetea: Masurile anuntate de BNR vor duce la revigorarea creditului
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri