"Variatia profitului ING Asigurari de Viata in primele sase luni ale lui 2007 fata de primul semestru al lui 2006 se traduce prin cresterea numarului contractelor nou-incheiate, precum si prin intensificarea investitiilor in personal, ceea ce, pentru compania noastra, reprezinta un rezultat pozitiv", a precizat directorul companiei. Acesta a adaugat ca rezultatele mai reflecta "investitiile masive realizate pentru dezvoltarea activitatii in domeniul fondurilor facultative de pensii".

ING Asigurari de Viata a obtinut un profit brut de 4 milioane euro la sfarsitul primului semestru al acestui an, cu 43% mai mic decat in perioada similara a lui 2006, potrivit raportului financiar al companiei-mama ING Group. Volumul primelor brute subscrise de ING Asigurari de Viata in primul semestru al acestui an a crescut cu 20%, pana la 71 milioane euro, de la 59 milioane euro cat era in perioada similara a anului trecut, arata datele grupului olandez de servicii financiare.

In domeniul pensiilor facultative, ING a lansat doua fonduri, ING Clasic si ING Optim. "Suntem gata deja si de lansarea pe piata pensiilor private pe 17 septembrie si planificam sa fim primii pe acesta piata", a mai explicat Boon. Acesta a mentionat, printre atuurile ING in acest sector, o retea extinsa de agenti de marketing pe teritoriul tarii, de peste 35.000 de persoane.

ING Romania vrea sa ajunga la 50.000 de clienti pentru pensiile private facultative pana la finalul anului, iar tinta pe termen lung pentru pensiile obligatorii este de un milion de contribuabili, a declarat Bram Boon la inceputul lunii trecute.

Citeste si:

"Ne-am fixat niste tinte ambitioase de a ajunge la 25% cota de piata pentru pilonul III si 30% pentru pilonul II . Este nevoie insa sa fii ambitios ca sa ai rezultate", a mai spus Bram Boon. El a mai spus ca aceste tinte ar putea fi chiar depasite.

ING Asigurari de Viata este printre primii administratori de pensii facultative autorizati din Romania, cu doua prospecte de fonduri de pensii pe pilon III, ING Clasic si ING Optim. in paralel a demarat si pregatirile pentru pensile private obligatorii, fiind prima companie care a primit autorizatie de constituire a ING Fond de Pensii S.A.