Raiffeisen Banca pentru Locuinte, prima banca dedicata in totalitate domeniului locativ, pune la dispozitia clientilor sai in 88 de sucursale si agentii ale Raiffeisen Bank, birouri speciale de consiliere pentru produsul de economisire-creditare.

Raiffeisen Banca pentru Locuinte ofera un produs de economisire-creditare, in lei si presupune existenta unei perioade minime de economisire urmata de acordarea unui credit cu dobanda fixa pentru activitati in domeniul locativ.

Pentru suma economisita posesorul unui contract de economisire-creditare primeste din partea statului o prima, iar dobanda, de sase la suta pe an in lei, va fi fixa pe toata perioada imprumutului, indiferent de fluctuatiile dobanzilor pe piata monetara.

Hans Schmid - Director Distributie Raiffeisen Banca pentru Locuinte, a declarat ca decizia s-a dovedit a fi una foarte buna tinand cont ca numarul contractelor de economisire-creditare vandute prin sucursalele Raiffeisen Bank a crescut in cateva luni, de cand este lansat acest proiect pilot, de peste sase ori.

Directorul executiv al Retelei de Sucursale a Raiffeisen Bank, Bogdan Merfea, a mentionat ca reteaua de unitati Raiffeisen Bank va aduce un plus de valoare bancii specializate in domeniul locativ, Raiffeisen Banca pentru Locuinte, si va intari si colaborarea entitatilor grupului Raiffeisen in Romania.

Merfea a precizat ca avantajele le vor simti, in primul rand, clientii, care vor putea gasi in unitatile Raiffeisen Bank produsele clasice bancare, dar si produsul specializat de economisire-creditare.

Raiffeisen Banca pentru Locuinte este prima banca din sistemul bancar romanesc infiintata potrivit legii privind economisirea si creditarea in sistem colectiv pentru domeniul locativ.

Potrivit actului constitutiv, Raiffeisen Bank Romania si Schwaebisch Hall-Germania detin fiecare cate 33,324 la suta din actiuni, iar Raiffeisen Bausparkasse Austria detine alte 33,35 la suta din participatii. Capitalul social al bancii este de 61,18 milioane de lei noi.