Planul de Acumulare Intesa Sanpaolo Bank este un cont de economii, care permite acumularea unor sume de bani, oferind acces permanent la banii din cont. Clientul stabileste o suma pe care doreste sa o economiseasca lunar, a carei valoare trebuie sa fie de minimum 40 lei si de maximum 4.000 lei, respectiv de cel putin 10 euro si de cel mult 1.000 euro, iar lunar aceasta este transferata automat in Planul de Acumulare, la data aleasa de client din oferta bancii.

In plus, Planul de Acumulare asigura un bonus de dobanda pentru toti cei care economisesc mai mult de un an. Astfel, cei care economisesc timp de doi sau trei ani vor primi cu 0,25% in plus fata de dobanda standard, pentru economiile de patru si cinci ani dobanda suplimentara este de 0,35% si incepand cu al saselea an de economisire prin Planul de Acumulare, clientul primeste 0,50% in plus fata de dobanda standard.

Comisionul de deschidere si cel de administrare aferente Planului de Acumulare sunt 0%. Soldul initial al Planului de Acumulare poate fi de cel putin 40 lei si de cel mult 10.000 lei, in timp ce pentru euro este de 10 euro, respectiv maximum 2.500 euro. Pentru a-si putea deschide un Plan de Acumulare, clientul trebuie sa aiba si un cont curent deschis la Intesa Sanpaolo Bank.

Intesa Sanpaolo Bank este parte a grupului italian Intesa Sanpaolo, prezent in special in Europa Centrala si de Est, precum si in bazinul mediteranean.