Desi regulamentul privind tranzactiile in marja a fost aprobat la jumatatea anului trecut, nici pana in prezent aceste instrumente financiare nu pot fi folosite. Dar analistii si investitorii sunt increzatori ca, in primul trimestru al acestui an, tranzactiile in marja vor putea fi utilizate si la Bucuresti.
Tranzactiile in marja, deja consacrate pe pietele de capital dezvoltate, lipsesc inca de la Bursa de Valori Bucuresti (BVB). Chiar daca CNVM a aprobat regulamentul privind aceste noi instrumente nu este suficient, intrucat mai este nevoie de reglementarile Bursei.

Paradoxal insa, pe pietele de capital internationale unde se deruleaza tranzactii in marja, bursele nu impun reguli privind cumpararile in marja, acestea fiind de competenta autoritatii pietei. La noi insa, investitorii si specialistii pietei mai au de asteptat pentru ca regulamentul Bursei privind tranzactiile bursiere in marja se afla in stadiu de proiect in cadrul Comitetului BVB.

Analistii sunt insa optimisti, considerand ca in primul trimestru din 2006 vom putea cumpara actiuni si cu marja, acestea fiind primele care vor fi introduse din lista noilor instrumente. Razvan Pasol, director general al Intercapital Invest, a precizat ca, daca lucrurile merg bine - si situatia asa arata -, am putea vedea in acest an si instrumente noi pe piata: tranzactii in marja si vanzari in absenta, de exemplu. Ni le dorim de mult timp si poate in 2006 chiar le vom vedea pe piata de capital din tara noastra.

Dar, ca orice lucru nou pe piata, se pare ca vor exista si probleme din punctul de vedere al intelegerii mecanismului de catre investitorii neexperimentati, dar mai ales al managementului riscului de portofoliu pentru brokeri.

Actiuni mai multe cu aceeasi suma

Utilitatea tranzactiilor in marja este simplu de banuit. In sensul ca, prin introducerea acestui tip de tranzactii, investitorii vor putea cumpara actiuni fara sa fie nevoiti sa depuna in contul deschis la broker intreaga suma necesara. Potrivit regulamentului 12/2004 al CNVM, pentru deschiderea unui cont in marja este nevoie ca investitorul sa depuna in cont minimum 50% din suma necesara cumpararii actiunilor dorite, restul finantarii fiind obtinut prin imprumut de la broker, pentru care se va plati o dobanda. Pentru a fi un instrument atractiv, dobanda perceputa de broker se va situa sub nivelul de pe piata monetara. In acest fel, se pot cumpara fie mai multe actiuni cu suma planificata pentru investitie, fie acelasi numar de actiuni cu minimum jumatate din suma.

Restrictii

Desi initial se punea problema ca nu toate actiunile de la cota Bursei sa fie acceptate pentru realizarea tranzactiilor in marja, in ultima sedinta a Comitetului Bursei s-a decis ca toate titlurile listate sa poata fi admise pentru acest tip de cumparari. Insa nu toate societatile de brokeraj vor fi autorizate de CNVM sa realizeze tranzactii in marja, acesta fiind totusi un dezavantaj pentru investitori. Criteriul ales de Comisie pentru departajarea brokerilor care vor tranzactiona si in marja va fi valoarea capitalului social.

Restrictii au si investitorii, in sensul ca suma minima pe care sunt obligati sa o mentina in contul de marja reprezinta cel putin 25% din valoarea la zi a actiunilor cumparate. In cazul in care procentul scade sub acest nivel, clientul este obligat sa depuna in contul deschis la broker diferenta, neputand fi posibila compensarea cu alte conturi deschise de acelasi client la societatea de brokeraj. O alta restrictie este si pachetul minim, care poate fi cumparat in marja. Conform proiectului aprobat de Comitetul Bursei, numarul actiunilor care pot fi astfel achizitionate este similar cu blocul de tranzactionare, in majoritatea cazurilor de 500 de titluri.

Dictionar de termeni

- marja este nivelul minim pe care clientul trebuie sa-l mentina in contul de marja deschis la SSIF pentru garantarea tranzactiilor in marja. Marja poate fi constituita in numerar, valori mobiliare, precum si in titluri de stat cu scadenta mai mica de 12 luni;

- apel in marja reprezinta cererea cu titlu de obligativitate pentru incadrarea in limitele impuse prin contract in cazul contului in marja;

- contul de marja reprezinta contul in care se inregistreaza tranzactiile in marja cu valori mobiliare/instrumente financiare derivate.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri