Cook a aratat ca banii ar fi "mai mult decat este nevoie pentru a conduce o companie", sugerand astfel ca o parte din rezerve ar putea fi distribuite ca dividende sau angajate intr-o rascumparare de actiuni, scrie Mediafax.

Unii investitori cer ca Apple sa foloseasca lichiditatile pentru distribuirea de dividende sau rascumpararea de actiuni.

"Consiliul de Administratie si echipa de conducere se gandesc foarte profund la asta", a spus Cook.

Apple nu a mai platit dividende din 1995, inainte de revenirea cofondatorului Steve Jobs in functia de director general.

Analistii considera ca revenirea la distribuirea de dividende ar asigura cresterea pe termen lung a actiunilor Apple, deoarece ar atrage o noua categorie de investitori.

Actionarii au aprobat modificarea procedurii de alegere a membrilor Consiliului Director, ca masura neangajanta.

Apple isi va desemna directorii prin majoritate simpla, si nu dupa cel mai mare numar de voturi obtinute, compania cedand astfel presiunilor din partea actionarilor in frunte cu fondul de pensii al functionarilor publici din statul California.

Citeste si:

Investitorii au mai avizat cu un an in urma o decizie similara, ramasa insa neimplementata de companie, care a aratat ca modificarea ar putea conduce la pierderea unor directori in cazul in care prea putini actionari si-ar exercita dreptul de vot.

Apple si-a schimbat insa pozitia in acest an si pare pregatita sa adopte procedura votului majoritar.

Cook a condus la sfarsitul acestei saptamani prima adunare anuala a actionarilor dupa retragerea si moartea lui Steve Jobs. Printre responsabilitatile lui Cook sub conducerea lui Jobs se numara relatia cu investitorii, pozitie evitata de fostul CEO.

Actualii membrii ai Consiliului Director al Apple au fost alesi cu majoritate, insa regulamentul companiei prevede ca este suficienta pluralitatea, adica numirea candidatului care obtine cel mai mare numar de voturi.