AVstore, retailer specializat in comercializarea de solutii si echipamente profesionale audio-video, se asteapta sa depaseasca pragul de 3 milioane de euro in afaceri pana la finalul acestui an,

Evolutia business-ului Qube Net, companie care detine brandul AVStore pe piata locala,urmeaza sa fie sustinuta in cea mai mare parte in perioada urmatoare, cand vor avea loc evenimentele comerciale Black Friday, dar si vanzarile cu ocazia Sarbatorilor de Craciun.

“Aproximativ 40% din totalul vanzarilor realizate intr-un an este generat in cel de-al patrulea trimestru, atunci cand un stoc mare de produse este scos la vanzare. Editia de anul trecut a Black Friday ne-a depasit asteptarile si credem ca interesul pentru acest fenomen de reduceri va creste si in acest an”, a declarat Bogdan Stefan, unul dintre cei patru proprietari ai AVstore.

O evolutie importanta a business-ului AVstore va fi generata si datorita unui parteneriat incheiat cu producatorul japonez Sony, retailerul urmand sa comercializeze in showroom-ul sau din Bucuresti si pe platforma online casti, echipamente audio, precum si televizoare de ultima generatie care pot ajunge sa coste chiar si zeci de mii de euro.

“Estimam ca pana la finalul anului aproximativ 7% din totalul vanzarilor AVstore va fi generat de comercializarea echipamentelor Sony, urmand ca pana la finalul anului viitor ponderea sa creasca la peste 12%”, a mai spus Bogdan Stefan pentru wall-street.ro.

Brandul de echipamente audio Sennheiser ramane in continuare cel mai important motor de crestere al business-ului AVstore, generat aproximativ 13% din totalul vanzarilor.

AVStore este totodata si importator exclusiv al unor marci de echipamente audio-video premium pe piata din Romania, asa cum este cazul boxelor Devialet Phantom, a boxelor Wharfedale, Mission, ELAC, QAcoustics, Audio-Physic, castile Audeze, amplificatoarele Hegel, precum si pick-up-uri si casti Audio – Technica.

“Vanzarile de casti, boxe si televizoare si proiectoare genereaza, in mod egal, circa 20% din vanzari, restul fiind alte electronice si accesorii”, a mai adaugat Bogdan Stefan.

15% din business, realizat prin distributia echipamentelor profesionale

Aproximativ 15% din totalul vanzarilor obtinute de AVstore sunt realizate prin intermediul distributiei de echipamente profesionale catre cei mai mari retaileri din Romania.

“In momentul de fata avem parteneriate incheiate cu marile magazine online din Romania, asa cum este cazul eMAG, PCGarage, evoMAG si Cel.ro, dar suntem in discutii avansate sa demaram o colaborare si cu Altex”, a precizat Bogdan Stefan.

AVstore si-a relocat activitatea in urma cu un an de zile, cand a inaugurat un showroom modern in zona Eroilor din Capitala, o investitie care s-a apropiat de pragul de 100.000 de euro.

Marius Stanescu, Bogdan Stefan, Alex Bontila si Lucian Velea (foto de la stanga la dreapta sunt patru tineri, cu un background tehnic, care in anul 2003 au infiintat firma Qube Net, iar cinci ani mai tarziu puneau bazele AV Store, primul si cel mai mare magazin specializat in comercializarea de echipamente audio si video profesionale pentru utilizarea la domiciliu.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »


Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri