Produsele electronice se vor vinde foarte bine in 2005. Nevoia de mobilitate este incurajata de preturile in scadere. Distribuitorii apreciaza ca PC-urile portabile se vor bucura de cel mai mare succes.

VInzarile de aparatura electronica vor fi consistente si in acest an. „Produsele cele mai cautate vor fi cele din gama electronicelor de consum, cu precadere camere foto si video digitale, DVD-players, digital music-players si sisteme home cinema“, spune Valentin Negoita, presedintele Asociatiei Producatorilor si Distribuitorilor de Echipamente de Tehnologia Informatiei si Comunicatii. Obtinerea facila a creditelor, scaderea preturilor si eliminarea accizelor pentru camerele foto digitale sint doar doua dintre motivele care stau la baza optimismului distribuitorilor.

De asemenea, se are in vedere si cresterea vinzarilor inregistrata anul trecut, mai ales in ceea ce priveste DVD-playerele. Astfel, conform estimarilor specialistilor, in anul 2004 preturile au scazut cu 50% fata de 2003, iar vinzarile au crescut cu aproximativ 200%.

Anul mobilitatii

Citeste si:

Acestia considera ca 2005 va fi un an in care vinzarile de PC-uri portabile vor cunoaste o crestere spectaculoasa, in pas cu tendintele manifestate pe plan mondial. „Nevoia de mobilitate, cuplata cu o oferta tot mai atragatoare, in termeni tehnologici si de pret, vor fi argumente tot mai importante pe o piata in crestere“, mai spune Valentin Negoita. Principalii jucatori de pe piata au facut deja publice intentiile de dezvoltare a tehnologiilor mobile. HP intentioneaza sa devina lider pe piata notebook-urilor.

In 2004, cresterea vinzarilor de notebook-uri in Romania a fost de aproape 60% fata de anul anterior, depasind 47.500 de unitati, dintr-un total estimat de peste 400.000 de PC-uri. Pentru acest an se anticipeaza o depasire a acestei cifre.

Succesul DVD-ului, legat de ieftinire

Specialistii considera ca DVD-urile au devenit cel mai solicitat aparat electronic. Principala cauza o constituie scaderea preturilor. Un DVD simplu poate fi cumparat cu 2.999.000 de lei, in vreme ce un model care citeste numeroase formate, printre care DVD, VCD, SVCD, CD, JPEG, MP3, poate fi gasit in magazine la 3.999.000. Un player care citeste filmele in format DIVX poate fi achizitionat cu 6.499.000 de lei.