Cu cat restructurarea se face mai devreme, cu atat vor fi afectate mai mult bancile din zona euro. Insa, daca restructurarea vine tarziu, contribuabilii si tarile creditoare vor deveni mai reticente in a ajuta o alta tara, ceea ce va pune la incercare unitatea zonei euro, informeaza Mediafax.

Pe masura ce timpul trece, datoriile guvernelor Greciei, Irlandei si, in curand, ale Portugaliei sunt transferate din sectorul privat in cel public. Investitorii privati nu vor sa finateze aceste guverne, iar in aceste conditii, cand obligatiunile ajung la scadenta, fondurile sunt investite in alte active.

UE si FMI inlocuiesc aceste finantari, astfel ca ponderea datoriilor detinute de institutiile financiare internationale creste. Astfel, daca vreunul dintre cele trei state isi restructureaza acum datoria, investitorilor privati li se vor cere reevaluari negative de circa 50%, situatie deloc confortabila.

In schimb, daca vreunul dintre guverne cere restructurarea datoriei din 2013 se va confrunta cu doua alternative mult mai dificile, respectiv intrarea in incapacitate de plata catre toti creditorii privati, ceea ce inseamna iesirea de pe pietele financiare timp de mai multi ani, sau cererea unor reevaluari negative ale datoriilor detinute de alti membri ai zonei euro.

A doua varinata va intampina probleme politice, poate chiar imposibil de rezolvat, noteaza WSJ.

Pana in 2013, datoria guvernamentala a Greciei ar putea atinge nivelul nesustenabil de 170% din Produsul Intern Brut.

Jumatate din aceasta va fi detinuta de UE si FMI, iar FMI are statutul de creditor preferat, ceea ce inseamna ca are intaietate la rambursare.

Citeste si:

Pentru a aduce datoria la un nivel sustenabil, guvernul elen trebuie sa reevalueze jumatate din aceasta, ceea ce ar putea fi posibil prin refuzarea rambursarii intregii datorii catre sectorul privat. Insa guvernele care recurg la aceasta masura nu mai au acces la finantare de pe piete pentru foarte mult timp.

Alternativa Greciei ar fi restructurarea datoriilor catre alte state, asa cum au facut Polonia in anii '90 si Germania dupa cel de-Al Doilea Razboi Mondial. In ambele cazuri, datoriile au fost mostenite de la regimurile anterioare pe care creditorii au fost multumiti sa le vada disparand.

Insa Grecia, Irlanda si Portugalia nu par sa se bucure de o simpatie similara. Pentru a crea o urma de simpatie, liderii zonei euro vor trebui sa admita ca o parte din problemele statelor care au recurs la ajutor extern isi are radacinile in structurile institutionale ale uniunii monetare, si ca renuntarea la o parte din datorie reprezinta pretul pe care fiecare trebuie sa-l plateasca.

Fara aceasta recunoastere, orice incercare de restructurare dupa 2013 va fi, probabil, atat de nepopulara incat nicio tara creditoare nu o va accepta.

Guvernele vor trebui atunci sa intre in incapacitate de plata in privinta obligatiilor catre fondurile de salvare, ceea ce ar putea duce la parasirea zonei euro.

Prin amanarea restructurarii, guvernele isi asuma riscuri care ameninta chiar existenta zonei euro, in actuala sa forma, concluzioneaza WSJ.