Summitul informal, care va consta intr-un dineu al sefilor de state si de guverne din Uniunea Europeana, are rolul sa pregateasca reuniunea oficiala din 28-29 iunie, dedicata cresterii economice.

"Ideea nu este, in acest stadiu, de a trage concluzii sau de a lua decizii, ci de a pregati politic, in cea mai buna maniera posibila, deciziile de la sfarsitul lui iunie", a explicat presedintele UE, Herman Van Rompuy, in scrisoarea de invitatie prezentata luni presei.

Seful guvernului italian, Mario Monti, a insistat duminica, la summit-ul G8, ca reuniunea de miercuri sa permita "definirea unor masuri concrete, precum consolidarea capitalului Bancii Europene pentru Investitii (BEI), infiintarea unor obligatiuni pentru finantarea proiectelor de infrastructura si crearea conditiilor pentru lansarea de euroobligatiuni".

Monti a insistat ca liderii UE nu se pot multumi sa astepte ca reformele structurale si reducerea deficitelor bugetare sa genereze crestere, opinie impartasita de noul presedinte francez Francois Hollande, dar nu si de partizana austeritatii, Angela Merkel, cancelar al Germaniei.

Liderii G8 au cazut de acord ca cresterea economica si consolidarea bugetara trebuie sa fie indeplinite concomitent.

La reuniunea de miercuri ar putea avea loc un acord referitor la obligatiunile de finantare a unor mari proiecte de infrastructura, prin deblocarea unor fonduri europene de 230 de milioane de euro, pentru imprumuturi si atragerea unor finantari suplimentare.

Citeste si:

Miercuri vor avea loc totodata discutii informale privind cresterea capitalului BEI si realocarea unor fonduri structurale pentru proiecte de viitor.

Van Rompuy a dat ca exemplu si subiecte mai dificile, precum taxa pe tranzactiile financiare, sau masuri pentru favorizarea mobilitatii fortei de munca in Europa.

Eurobondurile sunt, in opinia lui Van Rompuy, "un subiect al viitorului, nu al prezentului", a spus o sursa diplomatica.

Un alt diplomat a spus ca in privinta Greciei nu se poate face mare lucru inainte de alegerile din iunie, care ar putea aduce la guvernare partide care se opun masurilor de austeritate din programul de salvare, cu riscul iesirii tarii din zona euro.

La reuniune va fi abordata si problema Spaniei, unde situatia bancilor este din ce in ce mai grava.
Inainte de dineul de la Bruxelles, Francois Hollande il va primi la palatul Elysee pe seful guvernului spaniol Mariano Rajoy, care a respins duminica o propunere de ajutor european pentru bancile spaniole facuta de presedintele francez.