Teza este cuprinsa in comentariul saptamanal, foarte urmarit, al editorialistului Wolfgang Munchau, codirector al cotidianului londonez. "Riscanta victorie a coalitiei de centru-stanga condusa de Romano Prodi constituie cel mai prost rezultat imaginabil in termeni de posibilitate a Italiei de a ramane in 'zona euro' si dupa anul 2015".

"Prevad ca investitorii internationali vor incepe sa faca pariuri speculative cu privire la participarea italiana la Euro in intervalul cat va dura un guvern Prodi. Acestea - mentioneaza Munhau - nu sunt pariuri despre angajarea politica a lui Prodi fata de euro. intr-adevar, ar fi dificil sa gasim un politician mai in favoarea Europei decat fostul presedinte al Comisiei Europene. Acestea sunt pariuri despre circumstantele economice care ar putea obliga un guvern sa adopte decizii care sunt de neimaginat pana in momentul in care devin inevitabile.

Economia italiana

Stim cu totii - subliniaza Munchau - ca economia italiana se afla intr-o mare dificultate. Dar este important de amintit ca problemele italiene sunt diferite de cele ale Frantei si ale Germaniei. Multe economii continentale sunt afectate de cresterea economica redusa si rata ridicata a somajului. si Italia sufera de un nivel scazut de crestere desi a creat un numar semnificativ de locuri de munca. Dar problema Italiei este aceea de a nu fi gata pentru o viata in Uniunea monetara, noteaza autorul editorialului.

Reformele lui Prodi

Publicatia amintita semnaleaza puernica discrazie intre probleme si solutiile propuse. Pe de o parte, inca de la aparitia euro, in 1999, Italia a inregistrat o masiva apreciere a ratei sale reale de schimb. Costurile unitare ale muncii au crescut cu 20 la suta fata de cele din Germania. Dar, in timp ce retributiile germane reactioneaza la cererea conexa, salariile italiene continua sa creasca intr-un ritm de 3 la suta pe an. Italia inregistreaza si o problema de competitivitate de pret in multe sectoare economice.

Un program sensibil de reforme economice ar trebui sa se concentreze pe contractul salariilor si pe reglementarea pietelor bunurilor si serviciilor. Pe de alta parte, continua autorul articolului citat, Prodi ofera tipul gresit de reforme; care consta in acelasi tip de reforme care au esuat in alte tari europene. si din moment de fragmentata sa coalitie alcatuita din moderati, socialisti si comunisti, va avea o majoritate foarte fragila in Senat, s-ar putea chiar sa nu fie in masura sa duca la bun sfarsit insuficientul sau program. Daca Italia va continua sa piarda din competitivitatea sa marcoeconomica, ar putea aparea o miscare politica populista care va cere abandonarea euro.

Sa incercam sa ne imaginam inimaginabilul si sa presupunem ca un viitor guvern italian va readuce lira. Ce s-ar intampla cu datoria externa a tarii, predominant denominata in euro, care la ora actuala atinge 106,5 la suta din PIB? Italia ar fi aproape cu siguranta incapabila sa ramburseze pe deplin obligatiile sale fata de investitori. si ar trebui fie sa reconverteasca asemenea datorii in lire la o rata de schimb defavorabila investitorilor, fie de-a dreptul sa declare fatis insolvabilitatea.

Citeste si:

Autorul articolului opineaza ca din punctul de vedere al unui investitor parasirea zonei euro echivaleaza cu o insolvabilitate suverana. si data fiind aceasta perspectiva, de ce oare pietele financiare nu pariaza deja pe un astfel de eveniment? Saptamana trecuta randamentul asupra titlurilor publice italiene registra doar o diferenta de 0,3 puncte peste echivalentele titluri germane. Iar o astfel de apreciere sugereaza ca pietele nu vad la ora actuala un risc ridicat de criza. Dar desigur, chiar daca cineva considera improbabila abandonarea zonei euro de catre Italia, riscul nu este nici egal cu zero.

Optimismul pietei

Potrivit lui Munchau, exista trei factori care ar putea explica optimismul pietei. in primul rand opinia ca Italia ar putea fi efectiv prinsa in cadrul 'Eurozonei'; a o lasa in afara ei nu ar rezolva nici o problema economica. in al doilea rand, Banca Centrala Europeana in ultima instanta ar interveni pentru a evita insolvabilitatea unui stat membru. Totusi, acest argument - afirma Financial Times - pare sa subaprecieze decizia BCE de a respecta propria regula de "nesalvare" in astfel de circumstante. Al treilea factor este acela ca chiar daca s-ar accepta scenariul cel mai rau, este inca foarte improbabil ca solvabilitatea sa se materializeze in limitele unei obligatii de zece ani. Iar acest argument - subliniaza Munchau - ofera explicatia cea mai plauzibila pentru faptul ca pietele nu au provocat inca plata unui premiu de risc mai ridicat pe titlurile de stat italiene. si explica si de ce pietele de obligatiuni sunt in esenta prosti indicatori cu anticipatie ai riscului de insolvabilitate. Pietele de obligatiuni se complac pana in momentul in care incep sa intre in panica.

Guvernul Uniunii

Financial Times se intreaba retoric: "dupa rezultatele alegerilor din Italia investitorii vor ramane la fel de optimisti pentru urmatorii zece ani in timpul vietii unui guvern Prodi? Exista o posibilitate rezonabila ca in urmatorii cinci ani premiul de risc (italian) sa creasca in urmatorii cinci ani. si prevad chiar - adauga Munchau - si o crestere a schimbului ("swap") pentru insolvabilitatea creditelor italiene, instrumente financiare prin care investitorii se pot asigura impotriva riscului. Recent, investitorii ar fi platit un premiu anual de 21.750 euro pentru a se asigura contra insolvabilitatii pe o investitie de 10 milioane de euro intr-un titlu de stat italian pe zece ani. si este vorba de un nivel foarte scazut, date fiind incertitudinile economice si politice.

Aceste swap, nu sunt sofisticate instrumente de specula. Un cumparator de swap pentru insolvabilitatea creantelor italiene este rambursat numai daca Italia cade intr-o stare de insolvabilitate. Dar investitorii sofisticati stiu cum sa construiasca strategii de trading profitabile dintr-o situatie atat de dezechilibrata. Pietele financiare nu pot provoca iesirea unei tari din Uniunea monetara prin specula valutara, asa cum au facut in 1992 provocand iesirea Marii Britanii din mecanismul de schimb european. Dar pentru investitori exista alte modalitati de a profita de dificultatile unei tari in cadrul unei Uniuni monetare.

Paralele Roma-Londra

"Iata de ce - conchide Munchau - exista doua paralele intre Italia de azi si Marea Britanie din 1992. Atunci angajarea Marii Britanii pentru mecanismul de schimb aparea de nezdruncinat ca si angajarea lui Prodi pentru euro acum. Dar Marea Britanie nu era gata nici din punct de vedere economic nici din punct de vedere politic sa traiasca intr-un regim de schimburi semi-fixe. Iar participarea Italiei la euro este bazata pe niste piloni la fel de nesiguri. in urma cu 14 ani investitorilor le-au fost suficiente cateva zile pentru a demasca o minciuna politica", se arata in finalul articolului.