In lunga istorie a constructiei europene, acest tratat care a intrat in vigoare la 1 ianuarie 1993 constituie un jalon major, si anume al crearii monedei unice, un simbol puternic si un salt calitativ in privinta integrarii.
Tratatul ramane celebru prin faimosul criteriu in domeniul deficitelor publice si datoriei. Limite pe care statele s-au grabit sa nu le respecte, cu Franta si Germania in frunte, la mijlocul anilor 2000.

Oameni politici si experti sunt de acord, in prezent, sa recunoasca faptul ca uniunea monetara era prost conceputa, odata ce nu era insotita de vreo uniune bugetara si cu atat mai putin economica.

"Nu exista nicio vointa" din partea statelor, subliniaza Daniel Gros, directorul Center for European Political Studies. Amintind zicala potrivit careia generalii se pregatesc intodeauna pentru razboiul precedent, el noteaza ca liderii acelei vremi s-au concentrat asupra luptei impotriva inflatiei si deficitelor, fara sa anticipeze vreo problema cu bancile. Astfel, Tratatul de la Maastricht nu a pregatit Europa pentru "provocari majore la adresa stabilitatii sistenului financiar".

Numerosi experti considerau deja, in urma cu 20 de ani, drept o "nebunie" sa construiesti o uniune monetara fara o uniune bancara, economica si politica, subliniaza Nicolas Véron, un cercetator la Institutul Bruegel.
Lucrurile au functionat pana la izbucnirea crizei bancare, care s-a transformat rapid in criza datoriei si a euro, dupa care s-a abatut asupra restului economiei.

In fata acestei crize existentiale, europenii au gasit raspunsuri "precipitate", constata Jean-Dominique Giuliani, presedintele Fundatiei Schuman. Dupa ce au injectat miliarde de euro pentru a colmata bresele si a salva sistemul, UE a deschis o serie de santiere, intr-o incercare de a evita o noua criza, si anume consolidarea disciplinei bugetare si lansarea unei uniuni bancare.

In pofida deficientelor de conceptie, prin Tratatul de la Maastricht a fost "ultima data cand s-a stabilit un obiectiv important", apreciaza Giuliani. "De atunci nu mai exista nimic" in acest sens.
UE s-a construit intotdeauna prin salturi, dar si-a dat scopuri ambitioane. Dupa al Doilea Razboi Mondial a fost pace in urma a doua conflicte devastatoare, apoi a venit sfarsitul frontierelor pentru marfuri si cetateni in cadrul Pietei Unice si, in fine, moneda unica.

Citeste si:

In logica unui spatiu democratic si prosper, UE a constituit totodata o forta de atractie, care s-a tradus prin extinderi succesive, ultimele la mijlocul anilor 2000, catre foste tari comuniste.
Insa odata cu criza si intensificarea eurofobiei, liderii europeni joaca tot mai mult cartea prudentei, chiar a replierii asupra egoismelor nationale.

Fostul presedinte francez Valéry Giscard d'Estaing, aflat la originea euro cu Sistemul Monetar European, regreta amar faptul ca Europa "nu mai are obiective" si ii propune unul, si anume "construirea in Europa a unei puteri economice comparabile" celor ale Statelor Unite si Chinei.

UE este necesar sa se doteze cu mijloacele de a ramane "una dintre primele trei mari puteri mondiale" la orizontul lui 2050, este de parere Giuliani. O ambitie insotita de o foaie de parcurs si un calendar precis, spune el, invocand o armonizare economica, mai ales in domeniul fiscal, dar si sociala.

Aparandu-si coerenta actiunii la conducerea Consiliului European, Herman Van Rompuy ofera asigurari ca o Europa puternica poate exista doar pe baza unei "economii puternice", cu "mai multa convergenta economica in zona euro". Este necesar ca "modelul social (european) sa poata sa fie durabil", adauga el.

Insa, in masura in care integrarea se apropie de "centrul suveranitatii", Véron insista asupra problemei legitimitatii democratice, al carei "deficit" a contribuit la subminarea increderii cetatenilor. Dupa modelul lui Jean-Claude Trichet, fostul presedinte al Bancii Centrale Europene (BCE), multi sunt convinsi ca acest lucru implica cel putin o "consolidare a puterilor Parlamentului European (PE)", ales prin sufragiu universal direct. Deci, un nou tratat.