BMW Group şi NTT DATA Romania au semnat un acord pentru înfiinţarea unui joint-venture (JV) în România. Astfel, BMW Group continuă să-şi extindă reţeaua globală de centre IT şi beneficiază de talentul şi experienţa în sectorul software. Conform informațiilor oficiale, un centru IT va fi deschis la Cluj-Napoca, doar al doilea de acest tip din Europa după cel din Portugalia.

Joint-venture-ul beneficiază de experienţa NTT DATA în dezvoltarea agilă de software şi de reţeaua sa excelentă în comunitatea IT locală din România. Noua locaţie din România are scopul de a sprijini BMW Group IT în Europa şi de a dezvolta proiecte şi inovaţii IT pentru producţie, dezvoltare, resurse umane, vânzări şi servicii financiare BMW. Contractul de joint-venture este supus revizuirii şi aprobării de către autorităţile relevante, se arată în comunicat.

"Cu NTT DATA, ne bazăm pe un partener puternic care are o reţea excelentă într-o regiune tehnologică dinamică şi ne permite să dezvoltăm competenţe software suplimentare într-un ritm accelerat şi într-o manieră ţintită. În colaborare cu companii precum NTT DATA, putem stabili huburi IT puternice şi, prin urmare, putem oferi un răspuns la deficitul de experţi IT.", declară Alexander Buresch, director IT executiv şi vicepreşedinte executiv al BMW Group IT. De asemenea, Maria Metz, CEO al NTT DATA Romania a spus că „auntem extrem de încântați să anunţăm planurile noastre de a deschide împreună cu BMW Group un nou centru de dezvoltare software în Cluj-Napoca. Această colaborare îşi propune să sprijine producătorul auto în misiunea sa de transformare digitală”.

Cartierul general BMW din Munchen. Centrul IT din România nu va fi, cu siguranță, la fel de grandios

Joint-venture-ul va fi înfiinţat la Cluj-Napoca. Orașul, cunoscut ca centru universitar, oferă un ecosistem puternic pentru inovaţie, cu antreprenoriat solid, companii de tip start-up şi un număr mare de talente pe scena tech. Acest lucru creează un potenţial ridicat de creştere pe termen lung a joint-venture-ului. Se preconizează că joint-venture-ul va angaja aproximativ 250 de dezvoltatori de software până la sfârşitul anului 2024 şi intenţionează să crească la câteva mii de angajaţi până în 2027.

Unde se află celelalte huburi regionale IT și tech ale BMW

BMW Group a avansat deja în digitalizarea întregii companii şi a proceselor sale interne şi externe. De câţiva ani, huburile IT şi software din Germania, SUA, Africa de Sud, India, Portugalia (joint-venture Critical TechWorks) şi China (LingYue Digital IT Co. Ltd. şi BA TechWorks) au consolidat competenţa în software a producătorului premium. Ele contribuie semnificativ la dezvoltarea şi operarea soluţiilor IT pentru BMW Group. Un total de peste 9.400 de angajaţi din întreaga lume lucrează deja în domeniul IT şi al dezvoltării software pentru BMW Group şi joint-venture-urile sale.

BMW Group şi NTT DATA colaborează într-o gamă largă de proiecte de peste 30 de ani. Semnarea contractului de joint-venture marchează următorul pas important în acest parteneriat. Parte a Grupului NTT DATA, cu clienți în peste 50 de țări, compania îmbină acoperirea globală cu avantajul tehnologic și expertiza locală. Această sinergie facilitează progresul clienților și al societății spre digitalizare.

NTT Data are deja o prezență în Cluj-Napoca. Sursă foto: Shutterstock.com / Adriana Iacob

În 2022, BMW Group a vândut, la nivel mondial, aproape 2,4 milioane de automobile şi peste 202.000 de motociclete. În anul fiscal 2022, profitul brut a fost de 23,5 miliarde de euro, iar veniturile au fost de 142,6 miliarde de euro. La 31 decembrie 2022, BMW Group dispunea de o forţă de muncă de 149.475 de angajaţi. Reţeaua de producţie a BMW Group cuprinde peste 30 de facilităţi de producţie la nivel mondial; compania are o reţea globală de vânzări în peste 140 de ţări.

Sursa foto: BMW

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri