Parlamentarii l-au declarat pe presedinte incapabil din punct de vedere constitutional de a-si indeplini atributiile. Dupa vot, unii dintre ei s-au ridicat, au aplaudat si au cantat imnul national.

"Nu intentionez sa imi dau demisia. Nu intentionez sa parasesc tara"

Presedintele ucrainean Viktor Ianukovici a anuntat sambata ca "nu are intentia" de a demisiona, intr-o alocutiune televizata in plina criza in Ucraina.

"Tara asista la o lovitura de stat", a declarat el. "Nu intentionez sa-mi dau demisia. Sunt un presedinte ales legitim. Nu intentionez sa parasesc tara", a subliniat Ianukovici.

Mii se persoane se afla in continuare in Piata Independentei (Maidan) din Kiev, cerand plecarea presedintelui Ianukovici de la putere, la o zi dupa ce acesta a semnat un acord cu opozitia in vederea iesirii din criza.

Sursa foto: Mediafaxfoto