"Vom inregistra o pierdere de ordinul a 40 de miliarde de dolari (32 de miliarde de euro) pe an din cauza sanctiunilor geopolitice si am putea pierde 90-100 de miliarde de dolari (72-80 de miliarde de euro) din cauza scaderii cu 30 la suta a cursului petrolului", a declarat ministrul rus, citat de agentia de presa Tass, conform Mediafax.

In replica fata de atitudinea sa privind criza ucraineana, Rusia a fost vizata incepand din primavara de o serie de sanctiuni occidentale fara precedent, care au adus economia sa in pragul recesiunii, provocand in special deprecierea rublei, care a pierdut aproape o treime din valoarea sa in fata euro.

In conditiile in care aproximativ o jumatate din veniturile sale bugetare depind de petrol, economia Rusiei este de asemenea grav afectata de scaderea pretului aurului negru, care a scazut sub 80 de dolari pe baril la Londra saptamana trecuta, pentru prima data dupa patru ani, provocand o unda de soc pe pietele financiare ruse. Implicata intr-un conflict cu Occidentul dupa anexarea peninsulei ucrainene Crimeea in martie, Rusia a inregistrat de atunci retrageri masive de capital, estimate de Banca Centrala la 128 de miliarde de dolari anul acesta.