Parlamentul grec trebuie sa voteze pana miercuri seara patru legi, inclusiv cele privind reforma sistemului de pensii si TVA, relateaza BBC News Online. Dar ministrul Apararii, Panos Kammenos, din cadrul partidului antiausteritate Grecii Independenti, a declarat deja ca nu va sustine masurile, desi vrea sa ramana in Guvern. El a comparat situatia actuala cu o "lovitura de stat", relateaza Mediafax.

De altfel, la revenirea lui Tsipras in Grecia au avut loc manifestatii impotriva austeritatii, iar functionarii publici au facut apel la o greva de 24 de ore miercuri. Numerosi greci care considera ca le sunt impuse conditii extrem de dure si-au exprimat furia online, folosind eticheta #ThisIsACoup (aceasta este o lovitura de stat-n.r.). Potrivit BBC, premierul Tsipras, care a fost ales in ianuarie dupa ce a promis sa puna capat austeritatii, ar urma sa-si remanieze Cabinetul sau chiar sa formeze un nou Guvern de uniune nationala saptamana aceasta.

Publicatia elena Proto Thema scrie de asemenea ca, in conditiile in care numerosi parlamentari ai partidului premierului, Syriza, ar urma sa nu respecte indicatiile si sa respinga acordul, Tsipras ar putea sa-si remanieze Cabinetul sau sa formeze un nou Guvern de coalitie cu partidele de opozitie ND, Potami si PASOK, care sustin planul de salvare. Intre timp, dupa revenirea delegatiei elene de la Bruxelles, consilierii si ministrii lui Tsipras au avut toata ziua intalniri pentru a redacta legile care trebuie adoptate de Legislativ.

Parlamentele din mai multe state membre ale zonei euro trebuie de asemenea sa voteze planul de salvare, iar ministrii de Finante din cele 28 de state UE se vor intalni marti dimineata la Bruxelles pentru a discuta situatia din Grecia.

Sursa foto: Tsipras/ Shutterstock