De trei saptamani, grecii pot retrage de la bancomate cel mult 60 de euro pe zi. Masura luata in cadrul controlului capitalului financiar va fi mentinuta, fiind stabilita de acum inainte la 420 de euro pe saptamana. Practic, un client grec va putea retrage, spre exemplu, 200 de euro intr-o zi de luni, dar, pana la finalul aceleiasi saptamani va putea scoate doar cel mult restul de 220 de euro, noteaza Mediafax. In plus, incepand de luni, bancile, inchise din 29 iunie, se vor redeschide.

Liderii zonei euro au ajuns, pe 13 iulie, la un acord cu partea elena pentru negocierea unui al treilea program de asistenta financiara, care sa permita ramanerea Greciei in zona euro. Grecia si-a asigurat restructurarea datoriilor si finantarea pe termen mediu in cadrul unei pachet in valoare de 86 de miliarde de euro care va permite tarii sa ramana in zona euro. "Acordul este dificil, dar am evitat continuarea retragerilor activelor in strainatate. Am evitat un plan de strangulare financiara si de prabusire a sistemului bancar. In aceasta batalie dura, am reusit sa obtinem restructurarea datoriilor", explica premierul de extrema-stanga Alexis Tsipras.

Grecia are o datorie totala de peste 320 de miliarde de euro, dintre care 65% catre tari din zona euro si catre FMI, iar 8,7% catre Banca Centrala Europeana (BCE). Incepand de la 1 iulie Grecia este, tehnic, in incapacitate de plati.