Organizatiile europene ale producatorilor de fructe si legume vor beneficia de reguli mai simple, de o sarcina administrativa redusa si de un sprijin financiar mai substantial in perioadele de criza, datorita unor noi norme adoptate luni de Comisia Europeana.

In urma unei analize care a durat doi ani, realizata in cadrul initiativei in curs de desfasurare ”O mai buna legiferare” a Comisiei Juncker, regulamentul delegat actualizat si simplificat referitor la sectorul european al fructelor si legumelor va consolida rolul organizatiilor de producatori, sporind atractivitatea acestora pentru producatorii nemembri si imbunatatind, in acelasi timp, functionarea sistemului existent de gestionare a pietei, potrivit News.ro.

„In contextul agriculturii si al productiei de alimente din Europa, sectorul fructelor si legumelor este de o importanta vitala. Comisia Europeana a sprijinit acest sector si va continua sa ii fie alaturi. Este, de asemenea, esential ca milioanele de fermieri care produc unele dintre alimentele de cea mai buna calitate din lume sa fie rasplatiti in mod adecvat pentru eforturile lor, iar consumatorii sa aiba acces in continuare la aceste produse”, a declarat luni comisarul european pentru agricultura, Phil Hogan.

In fiecare an, 3,4 milioane de exploatatii din intreaga UE (aproximativ un sfert din totalitatea fermelor din UE) produc fructe si legume in valoare de aproximativ 47 de miliarde de euro. Potrivit celor mai recente cifre disponibile, aproximativ 1 500 de organizatii de producatori acopera 50 % din productia de fructe si legume a UE.

In plus fata de ajutoarele directe si de cofinantarea de catre UE a proiectelor de dezvoltare rurala, producatorii de fructe si legume din UE au beneficiat de masuri de sprijin exceptionale, in valoare totala de 430 de milioane de euro, de la impunerea de catre Rusia a unui embargou asupra exporturilor de produse agroalimentare din UE, in august 2014. De asemenea, Comisia Europeana ofera organizatiilor de producatori o finantare suplimentara de aproximativ 700 de milioane EUR pe an.

Pe langa acest ajutor de piata permanent, noile reguli vor aduce o crestere a sprijinului disponibil pentru retragerile de pe piata in sectorul fructelor si legumelor, atunci cand acestea sunt necesare din cauza unor evolutii neprevazute ale pietei. Preturile de retragere vor creste de la 30 % la 40 % din pretul mediu de pe piata UE in ultimii cinci ani, in cazul distribuirii gratuite (asa-numitele retrageri caritative), si de la 20 % la 30 % in cazul retragerilor destinate altor scopuri (precum compostul, hrana animalelor, distilarea etc).

Atractivitatea organizatiilor de producatori din sectorul fructelor si legumelor pentru producatorii care nu sunt, in prezent, membri ai acestora va creste printr-o definire mai clara a actiunilor organizatiilor care sunt eligibile pentru sprijin financiar din partea UE, de exemplu, investitiile in tehnologie sau in imbunatatirea calitatii, si prin stabilirea la 25 % a procentului maxim de produse care pot fi comercializate in afara organizatiei. Membrii unei organizatii de producatori sunt incurajati sa ii livreze acesteia intreaga productie pentru ca aceasta sa o comercializeze in numele lor, dar multi dintre ei au, de asemenea, obiceiul de a vinde direct catre consumatori. Incurajarea unor lanturi scurte de aprovizionare de acest tip constituie o propunere esentiala a Comisiei, dar, intrucat regulamentul existent prevede doar un prag minim si fiecare stat membru isi stabileste in prezent propriul plafon maxim, noile reguli vor permite o abordare mai coerenta.

O alta masura a Comisiei este o simplificare si o clarificare a legislatiei in ceea ce priveste organizatiile transnationale de producatori si asociatiile acestora. Aceste organizatii reprezinta un element esential de internationalizare a sectorului, intrucat, pe langa faptul ca ii ajuta pe fermieri sa dispuna de un acces mai amplu la piata pentru productia lor, ele garanteaza, de asemenea, restituirea catre fermieri a valorii adaugate generate de cresterea exporturilor. Pentru a simplifica si a clarifica platile efectuate catre organizatiile transnationale, in prezent controalele si platile sunt legate, de exemplu, de teritoriul unde este pusa in aplicare actiunea organizatiei transnationale.

Dupa adoptarea de luni a propunerii de catre Comisia Europeana, Consiliul si Parlamentul European au la dispozitie doua luni pentru a vota cu privire la regulamentul delegat, care va intra apoi in vigoare.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri