Aproape 52% dintre turci au votat in favoarea modificarilor constitutionale in vederea inlocuirii sistemului parlamentar cu cel prezidential, desfiintarea functiei de premier si acordarea unor puteri vaste presedintelui, la referendumul de duminica, arata rezultate partiale publicate de agentia Anadolu. Prezenta la urne a fost de 86%.

Pe de alta parte, principalul partid de opozitie din Turcia, Partidul Popular Republican (CHP), a anuntat pe Twitter ca obiecteaza fata de luarea in calcul a 2,5 milioane de voturi la referendumul de duminica, informeaza News.ro.

Dintre acestea, 1,5 milioane nu au stampila Inaltei Comisii Electorale.

Piata Taksim din Istanbul a fost inchisa traficului din motive de securitate

Piata Taksim din centrul Istanbulului a fost inchisa traficului din motive de securitate, relateaza cotidianul Hurriyet, fara a oferi alte detalii. Intre timp, vicepremierul Veysi Kaynak a declarat ca rezultatele votului “nu sunt ceea ce ne asteptam”.

“(Numarul – n.r.) voturilor pentru ‘da’ este mai mic decat ne asteptam, dar suntem totusi in fata”, a adaugat el. Dupa numararea a 96,6% dintre voturi, 51,48% dintre turci au votat in favoarea referendumului, iar 48,52% impotriva

Opozitia turca denunta actiuni ilegale in favoarea Guvernului la referendum

Vicepresedintele principalului partid de opozitie din Turcia, Partidul Popular Republican (CHP), Erdal Aksunger, a denuntat actiuni ilegale comise in favoarea Guvernului la referendumul de duminica pentru extinderea prerogativelor presedintelui, relateaza Reuters.

“Multe actiuni ilegale sunt desfasurate in favoarea Guvernului in prezent, dar ‘Nu’ va castiga in cele din urma”, le-a spus Aksunger reporterilor stransi la sediul Guvernului sau, referindu-se la o decizie a Comisiei Electorale de a accepta buletine de vot nestampilate.

Inalta Comisiei Electorala (YSK) a anuntat pe site-ul sau, cu cateva ore inainte de inchiderea urnelor, ca va lua in calcul la numaratoare si buletinele care nu au fost stampilate de oficialii sai, daca nu se dovedeste ca sunt fraudate. Institutia a evocat un numar mare de plangeri ca oficiali YSK de la sectiile de vot nu au reusit sa stampileze multe buletine.

Dupa numararea a aproape 95% dintre voturi, 51,7% dintre turci au votat pentru modificarea Constitutiei, iar 48,3% impotriva.

Rata de participare la referendumul din Turcia a fost de aproximativ 86%

Aproximativ 86% dintre turcii cu drept de vot s-au prezentat la urne pentru referendumul de modificare a Constitutiei, in urma caruia presedintele Recep Tayyip Erdogan ar putea primi prerogative sporite, relateaza postul de televiziune Haberturk, citat de Reuters.

Anterior, analistii au afirmat ca o rata mare de participare pe plan intern i-ar putea dauna lui Erdogan, deoarece alegatorii de opozitie nu se mobilizeaza foarte des pentru scrutinuri. Potrivit rezultatelor anuntate dupa numararea a 89% dintre voturi, 52,93% dintre alegatori au votat Da (Evet), adica in favoarea modificarilor, iar 47,07% impotriva.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri