Un vest-european adult din cinci si jumatate din cetatenii statelor noi membre ale Uniunii Europene (UE) din centrul Europei nu au un cont bancar, potrivit unui studiu al Comisiei Europene citat de presa internationala.
Studiul, efectuat de Comisia Europeana (CE), a atras atentia asupra riscurilor cu care se confrunta oamenii saraci, tinerii si imigrantii, care sufera o excluziune sociala prin lipsa accesului la servicii financiare elementare.

"Autoritatile publice, atat la nivel national, cat si european, au responsabilitatea de a garanta ca toti europenii pot avea acces si folosi adecvat serviciile financiare de care au nevoie", a spus comisarul european pentru probleme sociale, Vladimir Spidla.

Spidla a prezentat rezultatele studiului la o conferinta despre "integrarea financiara", care a reunit reprezentanti ai bancilor si ai institutiilor de creditare, ai grupurilor de consumatori, autoritati publice si alte ONG-uri.

In cele 15 tari membre mai vechi ale Uniunii Europene (UE), majoritatea din Europa Occidentala, trei din zece oameni nu au economii, iar patru persoane din zece nu au facilitati de creditare, desi doar mai putin de 10% dintre persoane s-au vazut vazut refuzate la acordarea unui credit.

O treime din locuitorii celor 10 tari membre noi ale UE, foste state comuniste din centrul si Estul Europei, este considerata exclusa din punct de vedere financiar.

Mai mult de jumatate din populatia acestor tari nu are un cont pentru tranzactii si la fel de multi sunt oamenii care nu au deloc economii. Aproape trei sferturi din locuitorii tarilor central si est-europene membre ale UE nu au acces la credite de tip revolving.

Dintre locuitorii acestor tari, cei care sunt afectati cel mai grav de aceste probleme sunt cei cu venituri mici, somerii, parintii singuri si persoanele bolnave sau cu disabilitati, ca si cele care traiesc la tara.

Spidla a spus ca nu exclude crearea nor reglementari la nivel UE pentru acest sector, daca masuri voluntare sau impuse la scara nationala nu reusesc sa creeze acces la serviciile financiare pentru toata lumea, in contextul in care o mai buna informare, educatia si sfaturile practice pentru sporirea increderii sunt principalele unelte de lucru.

Comisarul a citat exemplul Poloniei, unde jumatate din fermieri nu au nici un cont bancar si nici un cont de economii, aparent pentru ca cei mai multi dintre ei nu au incredere in banci pentru a le lasa sa aiba grija de banii lor.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri