Potrivit Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT), in perioada septembrie 2014 - martie 2015, membrii celor trei grupari ar fi vandut importante cantitati de heroina catre consumatori din Bucuresti, in special in Sectorul 5, scrie Mediafax.

Procurorii DIICOT Bucuresti au facut, luni, 20 de perchezitii la locuintele membrilor clanurilor "Stoaca", "Tobosarii" si "Brutaru", unde au gasit 98 de doze de heroina pregatite pentru vanzare, alte 10 grame de heroina, peste 100 de comprimate de metadona si sume de bani provenite din vanzarea de droguri, respectiv 1.500 de lei, 275 de euro si 100 de dolari.

Membrii celor trei grupari au fost dusi la audieri, iar procurorii au decis ca 13 dintre suspecti sa fie retinuti. Tribunalul Bucuresti urmeaza sa decida daca cei 13 suspecti vor fi arestati preventiv. La perchezitii au participat si politistii Brigazii de Combatere a Criminalitatii Organizate Bucuresti - Serviciul Antidrog si jandarmi, actiunea fiind sprijinita de Directia Operatiuni Speciale din Politia Romana.

Sursa foto: Dealer de droguri/Shutterstock.com