ANAF are in prezent un centru de calcul “horror”, cu sisteme foarte vechi, care se blocheaza des. Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) are, insa, si o problema de pregatire a personalului care deruleaza inspectii fiscale, a declarat fostul secretar de stat din Ministerul Finantelor Publice Gabriel Biris.

"Am avut curiozitatea, ca tot vorbim de IT, m-am dus si am vizitat centrul de calcul al ANAF. Horror. Functioneaza in zilele normale la peste 90% din capacitate (...). Au trei chillere (sistem de racire, n.r.), daca pica vreunul dintre ele se blocheaza tot sistemul. Nu au backup la chillere. Unitatea de … UPS-ul (sursa de alimentare neintreruptibila, n.r.) a luat foc anul trecut. Au un UPS de rezerva", a spus Gabriel Biris la o conferinta pe tema preturilor de transfer, organizata de firma de consultanta Mazars.

S-a investit mult prea putin in IT, in solutii informatice

ANAF are in derulare un program major de modernizare, derulat cu sprijinul Bancii Mondiale. Acesta include si o componenta importanta de pregatire a angajatilor ANAF, inclusiv a celor responsabili de inspectiile fiscale.

Tot in cadrul programului cu Banca Mondiala, ANAF va cumpara soft de aproximativ 30 de milioane de euro. Programele vor fi testate aproxiamtiv 2 ani, dupa care ANAF va cumpara si "hardware" nou, a afirmat recent presedintele ANAF, Dragos Doros.

De asemenea, ANAF va cumpara si aproximativ 15.000 de calculatoare, intrucat cei 27.000 de angajati lucreaza in prezent cu PC-uri mai vechi chiar si de zece ani.

Sunt suficient de pregatiti inspectorii ANAF?

"La varf da. In Ministerul de Finante, Directia Legislatie Fiscala, exista personal calificat suficient ca sa nu avem surprize neplacute la implementarea legislatiei, dimpotriva. Evident, trebuie ajutati prin consultari, sa vedem in Monitor cele mai eficiente solutii", a declarat Gabriel Biris la conferinta Mazars.

Fostul secretar de stat nu are, insa, o opinie la fel de buna in privinta angajatilor ANAF trimisi in inspectii fiscale, chiar daca la nivel de conducere si ANAF are oameni bine pregatiti.

"Am insa rezerve in ce priveste nivelul de pregatire si aici conducerea ANAF trebuie sa investeasca mai mult decat a facut-o in a-si pregati inspectorii sa inteleaga mecanismele, cum se folosesc instrumentele de evaluare si sa inteleaga pana la urma care este scopul pentru care fac acele controale. (Si in ANAF, n.r.) la nivel de esaloane superioare suntem acoperiti, dar la nivel de inspectie fiscala s-ar putea sa apara sincope", a spus el.

Gabriel Biris a fost nevoit sa-si dea demisia in septembrie din functia de secretar de stat in Ministerul Finantelor, dupa ce un proiect la care lucra a ajuns, pe surse, in presa. Mai multe dintre articolele proiectului au fost interpretate ca o crestere a fiscalitatii. Biris si-a reluat activitatea pe care a lasat-o inainte de a deveni secretar de stat, cea de avocat specializat in legislatie fiscala la firma Biris Goran, unde este si partener.

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Legal Business »



Setari Cookie-uri