Presedintele Curtii Militare de Apel, Gheorghe Manea, a fost suspendat, luni, din functie de catre Consiliul Superior al Magistraturii, pana la solutionarea definitiva a unei actiunii disciplinare impotriva sa. Inspectia Judiciara (IJ) a declansat inca din 19 septembrie 2016 cercetarea disciplinara a presedintelui Curtii Militare de Apel, Gheorghe Manea, pentru ca, prin repetarea de trei ori a unei cereri de abtinere de la judecarea unui dosar de conducere sub influenta bauturilor alcoolice, ar fi tergiversat solutionarea cauzei, potrivit documentului de incepere a verificarilor obtinut de News.ro.

Sectia pentru judecatori in materie disciplinara din Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a dispus, luni, suspendarea din functia de judecator a lui Gheorghe Manea, presedintele Curtii Militare de Apel, pana la solutionarea definitiva a actiunii disciplinare ce face obiectul dosarului nr. 32/J/2016, anunta CSM.

"Potrivit dispozitiilor art. 52 alin.1 teza a II-a din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, «pe durata procedurii disciplinare, sectia corespunzatoare a Consiliului Superior al Magistraturii, din oficiu sau la propunerea inspectorului judiciar, poate dispune suspendarea din functie a magistratului, pana la solutionarea definitiva a actiunii disciplinare (...) daca procedura disciplinara este de natura sa aduca atingere grava prestigiului justitiei»", mai arata reprezentantii CSM.

Directia de inspectie judiciara pentru judecatori din cadrul Inspectiei Judiciare a declansat in 19 septembrie 2016 cercetarea disciplinara a judecatorului general de brigada Gheorghe Manea, presedintele Curtii Militare de Apel, ”pentru savarsirea abaterii disciplinare prevazute de articolul 99, litera i), varianta a Il-a din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare”.

Cercetarea magistratului a venit dupa ce judecatori ai Curtii Militare de Apel au sesizat Inspectia referitor la faptul ca Gheorghe Manea s-ar abtine nejustificat de la solutionarea unui dosar, ceea ce, implicit, ar duce la tergiversarea cauzei. ”Se constata ca domnul judecator general de brigada Manea Gheorghe a formulat, in aceeasi cauza, pentru acelasi motiv, patru cereri de abtinere”, scrie in decizia de declansare a cercetarilor.

IJ arata ca ”la data finalizarii verificarilor prealabile, primele trei cereri de abtinere erau solutionate in sensul respingerii lor, iar a patra se afla in curs de solutionare”. ”Din acest motiv, apelul declarat de inculpat impotriva sentintei instantei de fond nu a putut fi solutionat pana in prezent, de la termenul stabilit pentru solutionarea cauzei in complet de divergenta trecand aproximativ sase luni”, se mai arata in documentul obtinut de News.ro.

In sesizarea depusa la IJ, judecatorii militari colonel Radu Stancu, colonel Aurel Dumbrava, colonel Constantin Udrea si colonel Victor Chitu sustineau ca presedintele instantei, Gheorghe Manea, a comis mai multe abateri disciplinare, dintre care una se refera la ”formularea de cereri repetate si nejustificate de abtinere in aceeasi cauza, pentru aceleasi motive, care are ca efect tergiversarea judecatii, fapta prevazuta de art. 99 lit. „i" teza ll-a din Legea nr. 303/2004, care consta in aceea ca a formulat trei declaratii de abtinere si doua cereri de recuzare a judecatorilor desemnati sa solutioneze declaratiile sale de abtinere, in dosarul nr. 37/751/2014 aflat pe rolul Curtii Militare de Apel Bucuresti, demersuri care au avut ca efect tergiversarea judecarii acestei cauze”.

”Astfel, la termenul din data de 17 martie 2016, a formulat o prima declaratie de abtinere, chiar in ziua in care era planificata sedinta de judecata, declaratie care i-a fost respinsa prin incheierea pronuntata in data de 18 martie 2016”, notau magistratii in sesizarea lor si aratau ca ”ulterior la termenul din data de 12 mai 2016, tot in ziua in care era planificata sedinta de judecata, a formulat o noua declaratie de abtinere, pentru aceleasi motive de fapt si de drept, precum si o cerere de recuzare, ambele fiind respinse ca inadmisibile prin incheierea pronuntata in data de 12 mai 2016”.

Magistratii aratau ca motivul invocat de magistrat pentru abtinerea de la judecarea cazului respectiv este ca ”nu putea fi desemnat general de brigada magistrat Manea Gheorghe pentru formarea completului de divergenta, in calitate de judecator de permanenta, pentru ca mai intai trebuia sa fie inclus presedintele sau vicepresedintele instantei, si numai in lipsa acestora sau daca acestia se afla in imposibilitate de a participa la constituirea completului este inclus judecatorul de permanenta”.

Acest motiv nu ar fi intemeiat legal, sustineau cei patru magistrati, care notau in sesizarea lor ca ”in cadrul instantei s-a apreciat dintotdeauna ca prin dispozitiile art. 17 alin. 2 din Legea nr. 304/2004, ale art. 99 alin. 4 din Hotararea Plenului Consiliul Superior al Magistraturii nr. 387/2005 si ale art. 110 din Hotararea Plenului Consiliul Superior al Magistraturii nr. 1375/2015 nu este stabilita o ordine de preferinta pentru constituirea completului de divergenta”.

Magistratii mai aratau ca aceste prevederi legale ”...au fost insusite si de d-l general de brigada magistrat Manea Gheorghe....”, dar el a continuat sa se abtina de la judecarea respectivului dosar. Dosarul in care Manea a formulat aceste cereri de abtinere este unul de conducere sub influenta bauturilor alcoolice.

Aceiasi patru magistrati care au sesizat Inspectia Judiciara in cazul abtinerii repetate a presedintelui Curtii Militare de Apel, au sesizat, in ianuarie, Sectia Militara a DNA, pentru presupuse fapte de abuz in serviciu si fals, comise de acelasi judecator. Inspectia Judiciara nu l-a tras, insa, la raspundere pe magistratul Gheorghe Manea, pentru ca el nu mai era in functie la momentul verificarilor. Victor Chitu, Aurel Dumbrava, Constantin Udrea si Radu Stancu il acuzau atunci pe Gheorghe Manea de comiterea a patru presupuse fapte de coruptie.

Acestia aratau, in documentul obtinut de News.ro, ca, in calitate de presedinte al Curtii Militare de Apel Bucuresti, Gheorghe Manea a respins cererile grefierilor incadrati in instantele militare, absolventi de studii superioare juridice, de incadrare pe posturi cu studii superioare, acestia pierzand astfel banii care reprezentau diferenta dintre salariul grefierilor incadrati pe functii cu studii medii si cel cuvenit acelorasi grefieri in situatia in care ar fi fost incadrati pe functii cu studii superioare.

Totodata, mai notau magistratii militari, Manea "a procurat un avantaj nepatrimonial pentru sine si pentru ordonatorul tertiar de credite, respectiv o apreciere superioara a activitatii privitoare la gestionarea eficienta a resurselor financiare alocate pentru functionarea instantelor militare”.

Magistratii l-au mai acuzat pe Manea si de uzurpare a functiei privind eliberarea unui aviz pentru detasarea unui judecator de la Tribunalul Militar Bucuresti, desi acest aviz trebuia emis de presedintele Tribunalului Militar Bucuresti. DNA arata, in septembrie 2016, intr-un raspuns transmis la solicitarea News.ro, ca Gheorghe Manea nu are calitatea de suspect sau inculpat in vreun dosar aflat pe rolul DNA - Serviciul pentru efectuarea urmaririi penale in cauze privind infractiunile de coruptie savarsite de militari.

Anterior acestei sesizari catre DNA, Inspectia Judiciara a CSM a constatat ”o situatie de criza” la nivelul conducerii Curtii Militare de Apel, in urma unui control din anul 2015, dar nu a luat masuri pentru ca s-a considerat ca ”lipsita de finalitate” o eventuala decizie intrucat mandatul lui Gheorghe Manea urma sa expire.

Pe de alta parte, mai multi judecatori militari au fost audiati, pe 19 mai 2016, la serviciul militar din DNA, in cazul unei sesizari a magistratilor Curtii Militare de Apel Bucuresti privind fapte de abuz legate de repartizarea aleatorie a dosarelor, care ar fi fost comise de fostul presedinte al instantei, Gheorghe Manea.

Sursa foto: Shutterstock/Pakhnyushchy

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Legal Business »



Setari Cookie-uri