Diederick Swarte, editorialistul revistei „Pipe“, unul dintre cei mai indreptatiti in a-si spune parerea despre fumatorii de pipa, cita acum cativa ani o paralela interesanta, facuta de teologul Michael Foley, intre triada lui Platon si tipurile de fumat: „Platon impartea fiinta in dorinta, inteligenta si ratiune (trup, suflet si spirit, dupa traducerile noastre - n.r.).

Altfel spus, in satisfactii fizice, dorinta de recunoastere si dorinta de cunoastere a adevarului“. Pentru fiecare dintre cele trei dimensiuni, Foley aloca unul dintre tipurile de a consuma tutunul: tigari pentru satisfactii fizice, trabucuri pentru dorinta de recunoastere si fumatul pipei pentru ultima categorie. Pipele ar corespunde deci dimensiunii rationale a fiecarui om, motiv pentru care inteleptii sunt deseori asociati cu acest ritual. Si nu doar inteleptii cuprinsi de o melancolie meditativa, ci si oamenii cu o inteligenta ascutita, gata oricand sa se manifeste, de genul lui Sherlock Holmes. Dar imaginea standard ramane cea a englezului boem, retras petru siesta in biblioteca sa impresionanta, adancit intr-un fotoliu confortabil si lecturand un ziar cu pipa atarnata in coltul gurii si brandy-ul asteptand pe masuta.

Sticla, argint, lut

Importat din recent descoperita America, fumatul a fost considerat un obicei neplacut inca de la aparitie. Intre 1550 si inceputul anilor 1700, numarul de sustinatori ferventi ai fumatului era semnificativ mai mic decat cel al oponentilor care, la randul lor, predicau cu egala dedicatie impotriva tutunului. Primul mare promotor al pipelor a fost Sir Walter Raleigh (1552-1618), navigatorul, exploratorul si poetul a carui pozitie la curtea Angliei era greu de amenintat. Sir Walter fuma continuu, de dimineata pana seara.

De altfel, cand a fost condamnat la moarte pentru inalta tradare de catre Iacob I, succesorul Elisabetei I (desi pusese bazele celei mai mari plantatii de tutun in America, Virginia), singura dorinta a aventurierului a fost sa fumeze o ultima pipa.

Abia in secolul al XVIII-lea, pipa si-a facut atatia adepti cat sa devina un hobby comun. La popularizarea obiceiului a contribuit mult si regele Frederic I al Prusiei, care a fondat „Consiliul Tutunului“ in Berlin, o institutie in care se discutau cele mai importante decizii politice si militare si unde chiar si nefumatorii erau obligati sa tina in mana o pipa. Intr-o perioada in care cele mai multe pipe erau fabricate din fier sau argint, decizia lui Frederic de a promova fumatul pipei a incurajat manufacturierii din intreaga Europa. Pipele de lut si de piatra s-au impus rapid, dar specialistii considera si azi ca tendinta cea mai importanta a vremii a fost aceea impusa de maestrii venetieni - pipa de sticla.

Pasiune globala

Pipele si tutunul de pipa sunt astazi o industrie greu de neglijat, cu o cifra de afaceri de peste un miliard de dolari anual. Dar tara care se impune de la distanta in acest domeniu ramane Danemarca, unde o populatie de 5 milioane de locuitori consuma anual 700 de tone de tutun, in timp ce o tara de „consum mediu“, cum e Germania, atinge o cota de 1.000 de tone la 50 de milioane de locuitori.

Productia de pipe, in schimb, este o afacere mult mai complicata. Piata oscileaza intre extreme radical diferite: pipe rare, de colectie, si pipe „industriale“. Factorii care decid daca o pipa este sau nu frumoasa sunt dintre cei mai subiectivi. Chiar si marile case producatoare de tutun aduc pe piata, de cate ori pot, editii aniversare limitate sau versiuni deosebite ale unei pipe clasice. Un britanic perfect, Richard Carleton Hacker, unul dintre stalpii revistei „Pipe“, a starnit un mic scandal, dupa o licitatie la care achizitionase o piesa rara - o Alfred Dunhill 5-star Rhodesian -, in momentul in care a indesat in ea o doza de tutun Dunhill 965 (printre cele mai bune din lume) si a aprins-o.

Adevarul este ca, la orice licitatie din lume, o pipa din care s-a fumat macar o data se va vinde mult mai ieftin. Dar nu aceasta este dilema, ci: nu sunt cumva pipele de colectie prea rare pentru a fuma cu dansele? Bogatii nu au de ce sa-si faca probleme: multi isi permit sa cumpere cate doua exemplare din pipele in tiraj limitat (cum ar fi editiile de Craciun ale Dunhill). Nu aceeasi politica se aplica la unicatele americane ale lui Randy Wiley sau rarisimele germane ale lui Rainer Barbi. In acest caz, intrebarea pe care o ridica Hacker este absolut pertinenta: cand investesti o avere intr-o masina „pe comanda“ si o primesti perfecta, lustruita, cu kilometrajul la zero, ce iti doresti mai mult? Sa te urci si sa o scoti la drum sau sa o inchizi in garaj pe vecie?

Manufacturieri celebri, tutun si mai faimos

Pentru pipe se folosesc, cel mai des, patru tipuri de tutun, in variate combinatii: Virginia, Bright (varianta de Virginia provenita din cele doua Caroline), Burley si Cavendish. Alaturi de acestea, care constituie baza, se adauga tutunuri cu arome naturale deosebite: Perique ( din Louisiana), Havana (Cuba), Yenidji (Indonezia), Latakia (Siria - Cipru), Dubec (Turcia), Xanthi, Komotini, Drama, Serres, Samsun si Izmir (toate din Macedonia). Aceste tutunuri se fermenteaza si se taie in fulgi, panglici, cuburi si ate sau raman ca un baton ori o felie consistenta, din care se freaca intre degete pentru a desprinde bucatile. Acest ultim tip este mai popular in Marea Britanie decat in restul lumii.
La randul lor, pipele se impart in mai multe categorii, dar cel mai des li se dau nume dupa forma. Astfel, exista pipe-mar, pipe-indoite, pipe-biliard, bulldog, canadiene, gardian, Dublin, freehand (numite si daneze), Oom Paul, princiare, poker sau Woodstock.

Mai exista pipe de lut, de lemn de trandafir, de cires sau din roci vulcanice, de calabash, de mmerschaum african sau din Missouri, cu apa sau de opiu, toate avand sau un mustiuc acrilic (inventia italiana care a revolutionat industria cu pricina). Dupa numele manufacturierilor, cele mai faimoase pipe sunt Dunhill, Barbi, Baldi, Davoli, Rossi, Cristiano, Upshall, Ferndown, Sovereign, Stanwell si Big Ben. Nici o insiruire insa nu poate cuprinde toate minunatiile si mai ales toate raritatile care bantuie mintile pasionatilor din lumea intreaga. E suficient de spus ca sunt destui cei care au inceput de la o pipa de 5-10 dolari si azi au colectii ce valoreaza sute de mii.