Artista americana, care a fost data in judecata la inceputul acestei luni si pentru neachitarea unui imprumut bancar de 500.000 de dolari, datoreaza statului New Jersey suma de 901.769 de dolari, potrivit unor documente oficiale, scrie Mediafax.

Noul proces reprezinta inca o problema de natura financiara cu care se confrunta cantareata newyorkeza. In 2011, ea a fost data in judecata pentru ca nu a achitat un alt imprumut la banca, in valoare de 2,2 milioane de dolari, si tot anul trecut fundatia ei de caritate, The Mary J. Blige and Steve Stoute Foundation for the Advancement of Women Now Inc, a fost acuzata de deturnare de fonduri si de inselaciune, prin utilizarea frauduloasa a banilor destinati unor burse studentesti.

Artista americana a spus ca situatia financiara dezastruoasa a fundatiei sale a fost cauzata de personalul acestei organizatii: "Problema e ca nu am avut oameni potriviti la locul potrivit pentru a face lucrurile potrivite".

Pe parcursul celor 15 ani de cariera, Mary J. Blige (foto) a lansat pe piata noua albume si a fost recompensata cu noua premii Grammy. Cel mai recent album, lansat in anul 2011, se numeste "My Life II... The Journey Continues (Act 1)". Mary J. Blige este singurul artist din lume care a fost premiat cu Grammy la toate cele trei categorii majore ale muzicii afroamericane - "R&B", "Rap" si "Pop & Gospel".

Sursa foto: Agerpress