Grila de toamna a Pro TV va debuta pe 9 septembrie, odata cu sezonul sase al emisiunii Vocea Romaniei, care introduce o noua regula: runda de knockouts. Dupa etapa duelurilor, concurentii vor fi grupati cate trei, iar antreprenorii vor fi nevoiti sa aleaga cate un singur concurent pentru live-uri.

Survivor va fi difuzat din 12 septembrie, in fiecare luni si marti, de la 20:30. Supravietuitorul, care a presupus cel mai mare buget pentru un show din Romania, de anul acesta, va arata cum 18 concurenti se intrec, timp de 44 de zile, pentru a iesi castigator. Emisiunea a fost filmata in Filipine si este prezentata de Dragos Bucurenci.

O alta noutate in grila de toamna a postului o reprezinta Jocuri de Celebritate, emisiune difuzata din 14 septembrie, miercuri si joi, de la 22:30. Gazdele show-ului vor fi Mihai Bobonete, Paul Ipate si Octavian Strunila. Celelalte productii Pro Tv, Visuri la cheie, Las Fierbinti si Atletico Textila vor avea premiera pe 14 si 15 septembrie.

Citeste si:

Reprezentantii Pro TV au dezvaluit si juriile altor doua emisiuni produse de postul de televiziune si care vor fi difuzate incepand cu primavara anului urmator. Astfel, Marius Moga, Andra si Inna vor fi antreprenori si jurati in cadrul Vocea Romaniei Junior, in timp ce Razvn Exarhu, Liviu Popescu si Samuel Le Torriellec vor fi noii jurati ai emisiunii culinare Materchef.

Ce audienta a inregistrat Pro TV

In perioada ianuarie – iulie 2016, Pro TV a obtinut o cota medie de audienta de 24,6% in prime-time si un rating mediu de 8,8 puncte, la nivelul publicului comercial, in timp ce televiziunea situata pe locul doi a inregistrat 14,6% share si 5,2 puncte de rating. Romanii au talent a obtinut un share mediu de 45,4%, Las Fierbinti a inregistrat o medie de 29, 7% share, Stirile Pro TV continua sa fie cel mai urmarit program de stiri cu 25,2% share mediu, Ferma Vedetelor a inregistrat un nou sezon de succes, cu 22.1% cota medie de audienta, iar in top 100 filme, 94 sunt filme difuzate de Pro TV, prima pozitie fiind ocupata de Curierul 2, cu 13,9 puncte de rating si 29,8% share.

Cele 23 de meciuri Uefa Euro 2016 difuzate de Pro TV au stabilit un leadership de 100% pe toate categoriile de public, media de audienta fiind de 15,3 puncte de rating si 45,4% share, rezultat de aproape 6 ori mai mare decat televiziunea situata pe locul doi. Primul meci al competitiei, cel dintre Franta si Romania, a stabilit noi recorduri de audienta pentru piata TV din Romania, inregistrand 71% share, cea mai mare cota de audienta a unui program din prime time, la nivelul publicului comercial, din istoria masuratorii moderne a audientelor.