Lipsa bugetelor este de multe ori o scuza pentru companiile care nu au urcat deja in trenul CSR-ului. Adela Pascu, Secretarul General al BRD le ofera acestora 8 idei pentru a face proiecte de impact cu un buget minim
Exista perceptia ca nu poti face CSR daca nu ai un buget substantial, prevazut pentru actiuni importante, de impact, cu o mediatizare pe masura. Dorinta de a avea un impact mare acum, cat CSR-ul este pe buzele tuturor, duce la construirea unor bugete punctuale, care sa raspunda unei dorinte de imagine, fara sa se construiasca o strategie pe termen lung.

Daca tot ceea ce urmaresti, ca si companie, este un retur in imagine masurat in numarul de articole sau de comunicate de presa emise de departamentul de PR atunci, probabil ca este nevoie de sume mari alocate in special pentru mediatizare.

Ceea ce vreau sa arat, insa, este ca, daca iti construiesti o strategie pe termen lung si pui in fiecare an cate o caramida, efectul este mult mai de durata. O imagine de companie responsabila nu ti-o castigi peste noapte, ci in timp, iar banii investiti in proiecte de durata, multi sau putini, pot aduce un retur real in imagine. Si mult mai important, devii credibil si respectat.

Asadar, cum poti sa faci un proiect de CSR fara bani multi?

1. In primul rand trebuie sa-ti fixezi niste obiective cuantificabile clare. De exemplu: sensibilizarea angajatilor pentru strangerea de jucarii pentru copii fara posibilitati, plantarea a X copaci, sau implicarea a X angajati in programe de educatie pentru studenti, elevi. Stabilirea unor obiective clare trebuie sa o faci oricum, insa cu atat mai mult atunci cand trebuie sa-ti dozezi fiecare banut. Pana la urma succesul ti-l masori prin atingerea sau depasirea obiectivelor.

2. Foloseste capitalul uman reprezentat de proprii angajati. Angajatii sunt cel mai de pret capital pe care il ai. Si este valabil si in domeniul CSR. Pe langa faptul ca ii angrenezi in activitati extra profesionale, care creaza o mai buna coeziune interna, ii fidelizezi si ii motivezi. Poti sa construiesti usor campanii interne care sa aduca multi participanti pentru proiecte, folosind mijloacele de comunicare pe care deja le ai: intranet, revista interna, afise facute in-house, e-mail-ul. Foarte important: rasplateste-i pe cei care participa la actiunile tale. Si un simplu e-mail de multumire din partea conducerii sau a organizatorilor poate face minuni! Foloseste apoi testimonialele lor pentru a-i angrena si pe altii.

3. Convinge alti parteneri externi sa ti se alature. In felul acesta, poti avea mai mare impact si in acelasi timp poti imparti cheltuielile.

4. Fii creativ. De exemplu, daca ai un program pentru copiii defavorizati, foloseste forumurile de discutie de pe site-urile folosite de mamici. Un anunt pentru strangere de jucarii pentru copiii necajiti, de exemplu, pe un asemenea site iti va aduce un succes mai mare decat banuiesti. Foloseste un eveniment pentru a-i mobiliza si sensibiliza: Craciunul, Ziua Copilului, Pastele.

5. Fii constant si onest in privinta posibilitatilor tale. Dupa cum spuneam si in introducere, daca in fiecare zi pui cate o caramida, esti mult mai credibil decat daca vrei sa impresionezi cu o campanie majora, care costa multi bani, dupa care nu mai faci nimic. Actiunea ta iti poate aduce deservicii de imagine, putand fi perceputa ca o incercare de a "cumpara" favorurile comunitatii.

6. Nu folosi CSR-ul pentru rezolvarea problemelor de imagine. Etica profesionala si comportamentala nu poate fi inlocuita de programe sociale. Inainte de dezastrul de imagine care a dus la prabusirea sa, compania americana Enron a fost aleasa 6 ani la rand de Fortune magazine "Americas most innovative company" si figura de multi ani in "100 Best Companies to Work for in America". Dupa dezvaluirea privind cosmetizarea situatiilor financiare, compania a incercat prin implicarea in programe sociale si culturale sa recupereze din imagine. Asta insa, nu a salvat-o de la falimentul rasunator.

7. Foloseste-ti site-ul de internet pentru a face cunoscute proiectele tale, domeniile in care vrei sa te implici. De la clienti, pana la furnizori, toti consulta site-ul institutional pentru a te cunoaste mai bine.

8. Alege solutii de mediatizare online. Oricum astazi, daca nu esti prezent pe internet, practic nu existi. In special daca faci proiecte pentru tineri, dar nu numai, foloseste forumurile de discutii, blogurile pentru a posta anunturi sau a-ti face cunoscute ideile si proiectele.

Sunt numai cateva idei care sper sa fie de folos celor care mai cred ca, fara bugete cu multe zerouri nu poti face CSR. Marile companii investesc mult sau ar trebui sa se implice mult, si e normal pentru ca si asteptarile sunt mari. Nu este insa normal sa stam deoparte numai pentru ca nu facem parte dintr-un grup multinational sau nu avem cifra de afaceri de ordinul milioanelor de euro.

Inchei cu un motto care mi se pare extrem de important, motto folosit si la Gala Oameni pentru Oameni: Cel mai marunt act de implicare conteaza mai mult decat cele mai mari intentii.

Haideti sa lasam deoparte marile intentii!

# # #

Articol realizat de Adela Pascu, Secretarul General al BRD Groupe Societe Generale, pentru www.responsabilitatesociala.ro.

www.responsabilitatesociala.ro este un un program care isi propune sa convinga companiile romanesti sa investeasca in dezvoltarea societatii si a comunitatilor in care functioneaza. Programul este realizat de agentia Selenis si este sustinut de Wall Street.ro. Partenerii www.responsabilitatesociala.ro sunt BRD Groupe Societe Generale, Orange Romania, JTI Romania, Europa FM si Comunicatedepresa.ro.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Media & Pub »


Setari Cookie-uri